Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Protest al partidului AUR în București pentru susținerea lui Călin Georgescu. Au fost peste 15.000 de protestatari

A fost protest sâmbătă, în București. Susținătorii lui Călin Georgescu au fost îndemnați să iasă la manifestație chiar de către fostul candidat independent la prezidențiale. A fost prima acțiune de susținere a lui Georgescu organizată după ce acesta a fost pus sub urmărire penală, sub control judiciar, pentru șase infracțiuni. Forțele de ordine au făcut pregătiri de la primele ore ale dimineții.

01/03/2025 , 19:41

Peste 15.000 de persoane au protestat în București

Protestul antiguvernamental din centrul Bucureștiului s-a transformat într-un mitting pentru susținerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. În ciuda vremii ploioase, au fost jur de 16.000 de oameni care au venit mai întâi în Piața Universității și apoi s-au dus spre Piața Victoriei.

Din mjlocul participanților, liderul AUR, George Simion, și-a arătat din nou sprijinul pentru candidatura lui Călin Georgescu la scrutinul din 4 mai.

George Simion, președintele AUR: „Avem două obiective în protestul nostru de astăzi. O dată, să revenim la democrație, la cursul democratic, să susținem alegerile libere și să protestăm contra Guvernului. Este un protest anti-guvernamental și cerem demisia lui Marcel Ciolacu. Cu un asemenea premier, nu avem încredere că alegerile vor fi libere."

În Piața Victoriei a apărut și Călin Georgescu, însoțit de soția sa. El a urcat pe scenă alături de liderii partidelor care s-au poziționat în spatele său, AUR și POT. De la microfon, Călin Georgescu le-a transmis oamenilor că "vrea să readucă democrația în România".

George Simion: „Nu voi candida la alegerile prezidențiale, iar partidul AUR, printr-un vot unanim dat în Consiliul Național de Conducere, îl va susține la aceste alegeri pe domnul Călin Georgescu, pentru că este lucrul corect și democratic de făcut."

Cristian Pîrvulescu, politolog: „Nu a fost un succes, nu a fost nici insuccesul de săptămâna trecută, când prezența a fost mult mai mică. Dar vor continua să creeze imaginea unei țări în care poporul se află în stradă și contestă guvernarea coruptă."

Protestatarii s-au imbrancit și de această dată cu fortele de ordine. Jandarmii au ridicat un cetățean polonez care se afla sub control judiciar și care primise interdicție de a participa la adunări publice. Bărbatul avea asupra sa o centură, la capătul căreia purta un obiect ascuțit.

George Simion a cerut participanţilor la protest să fie pașnici și să colaboreze cu autoritățile. El spune că se așteaptă la cel puțin 100.000 de protestatari.

Avem două obiective în protestul nostru de azi: o dată, să revenim la democraţie, la cursul democratic, să susţinem alegerile libere şi să protestăm contra guvernului, este un protest anti-guvernamental, să cerem demisia lui Marcel Ciolacu”, a afirmat George Simion.

Călin Georgescu, așteptat la miting

La miting este așteptat și Călin Georgescu, care a anunțat că își va depune astăzi candidatura la scrutinul din luna mai.

Suntem uniți, unii pentru alții și toți pentru libertate. Sâmbăta aceasta, de la ora două după-amiază, vă aștept în Piața Universității la cel mai important moment al unirii noastre ca o mare familie. De acolo vom merge spre Piața Victoriei, unde ajungem în jurul orei trei după amiază. De data aceasta, am o rugăminte aparte: să fim toți, să ne unim toți cei care credem în bine, în libertate și într-un viitor demn pentru România, casa noastră și pentru familia noastră.

Vă aștept să-mi fiți alături în vederea susținerii la președinția României, sâmbătă, de la ora două după amiază, în piața universității. Voi fi acolo, prezent, alături de voi. Suntem împreună. Să dovedim tuturor că nimeni și nimic nu ne va mai putea înfringe vreodată spiritul democratic, spiritul libertății. Odată ce am simțit gustul libertății, nu mai vrem să acceptăm vreodată tirania pe care sistemul vrea să ne-o impună ca tot stare de fapt. Suntem liberi și așa vom rămâne.”, a transmis Georgescu, într-un mesaj pe contul de Facebook.

Măsuri sporite de securitate

Jandarmeria Capitalei a declarat că se vor lua măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii şi siguranţei publice, având în vedere incidentele provocate de unii dintre participanţi la ultimele manifestaţii, constând în forţarea şi provocarea cordoanelor de jandarmi.

Subliniem importanţa unui dialog şi a unei bune colaborări şi insistăm ca organizatorii şi reprezentanţii acestora, respectiv participanţii la această adunare publică, să colaboreze permanent cu forţele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locurile de desfăşurare a adunărilor publice, colaborarea propusă fiind o condiţie de bază pentru desfăşurarea manifestaţiei fără incidente.

Ţinând cont de atitudinea participanţilor faţă de reprezentanţii mass-media de la ultimele manifestaţii publice, Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranţă pe care jurnaliştii o vor putea folosi, atât în Piaţa Universităţii, cât şi în Piaţa Victoriei”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE