Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Probleme din cauza ploilor, în mai multe zone din țară. Un drum din Bistrița, reabilitat cu 2 milioane de euro, în 2020, a fost rupt de viitură

Drumuri rupte, case inundate și alunecări masive de teren, după ce ploile au făcut ravagii în mai multe zone din țară. Un drum din Bistrița, reabilitat cu 2 milioane de euro, în 2020, a fost rupt de viitură, iar în Maramureș mai multe case au fost inundate și un mal de pământ s-a surpat peste gospodăriile oamenilor.

Avertizarea de Cod portocaliu de inundații este valabilă până luni, la ora 12, pe râuri din nouă județe.

Viitura a rupt drumul comunal care face legătura între localitățile Rodna şi Măgura pe o porțiune de 30 de metri, iar circulația rutieră a fost oprită.

Imaginile au fost postate chiar de primarul localității Rodna. Imediat, oamenii i-au reproșat edilului, prin comentarii de ce a recepționat un asemenea drum, executat prost. Tronsonul de doar 7 kilometri doar ce fusese reabilitat în 2020, iar costurile s-au ridicat la 2 milioane de euro.

Chiar primarul spune pe înregistrare că din cauza problemelor de reabilitare, drumul a fost luat de viitură.

Acum edilul cere din nou bani de la Guvern pentru refacerea drumului.

Codul Portocaliu a făcut ravagii și în Maramureș

O viitură venită de pe versanți a inundat mai multe gospodării din Borșa. Șuvoaiele au intrat în casele oamenilor, iar pompierii au intervenit cu motopompe pentru a scoate apa din locuințe.

Tot în Maramureș, o alunecare masivă de teren a avut loc în Crasna Vișeului. Un deal a luat-o la vale și s-a oprit în peretele unei gospodării. Accesul în casă a fost blocat de pământ.

Au fost probleme și pe calea ferată. Două trenuri au fost blocate între Valea Vișeului și Lunca la Tisa, din cauza aluviunilor de pe versanți.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE