Cazinoul din Constanța ar putea fi redeschis publicului la sfârșitul lunii mai. Lucrările de restaurare au fost încheiate oficial, iar edificiul emblematic - cu o istorie de peste un veac - va reintra în circuitul turistic. Cu două camere muzeu la subsol și o sală de spectacole la etaj, cazinoul va găzdui evenimente culturale. La parter ar putea fi amenajată și o cafenea.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „După zeci de ani de paragină, clădirea Cazinoului din Constanța strălucește din noi. Exteriorul este absolut spectaculos, dar haideți să vedem și în interior ce comori ascunde edificiul de la malul mării.”
Un portal spre o altă epocă se deschide chiar de la intrare, unde eleganța rafinată a clădirii proaspăt restaurate îți captivează imediat privirea. O bijuterie atemporală cu podele din marmură și ferestre înalte, cu vitralii colorate, reflectă măreția trecutului. Candelabrele replicate în stil art nouveau, cu sticlă adusă din Mexic își proiectează strălucirea asupra tavanelor înalte, decorate cu motive florale și marine, definite cu foiță din aur.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Este de o eleganță desăvârșită, par e o bijuterie parcă îți e teamă să atingi obiectele decorative. Cinci kilograme de foiță din aur s-au folosit doar pentru elementele care îmbracă încăperile din Cazino, definesc toată lucrarea. A durat un an de zile ca artiștii plastici să refacă aceste ornamente exact după modelul din 1910.”
Tehnologie cu laser, folosită pentru recondiționarea pardoselii din marmură a Cazinoului Constanța
Ce a putut fi salvat, a fost reparat și readus la viață, așa cum s-a întâmplat cu balustrada scării centrale dar și treptele impunătoare care au trecut testul timpului.
Gabi Puchiu, șef șantier Cazino Constanța: „Aceasta este scara centrală, scara de onoare, bombardată în 1941 și refăcută cu ajutorul deținuților politici care au lucrat timp de doi ani de zile 100 de oameni. Vitraliile si tâmplăria sunt de asemenea schimbate. Cea veche ruginise. S-au făcut în variantă nouă, zincată care să țină mai mulți ani, iar vitraliile sunt cu sticlă de Murano. Pardoseala este marmură din mai multe țări, Italia, Grecia, lucrată de o firmă din România în stil art nouveau, cu o tehnologie laser.”
Urcând spre foaierul cu elemente de decor impresionante, pare că fiecare detaliu a fost gândit ca o piesă într-un spectacol al rafinamentului. Candelabrele impunătoare, adevărate bijuterii luminoase cu sticlă adusă tocmai din Mexic îmbracă încăperile în aura Belle Epoque și pun în valoare picturile de pe casa scării, complet restaurate cu hârtie japoneză și ceară.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „În foaierul de la etaj, elita vremurilor de acum 100 de ani socializa și aștepta să joace la Cazino. Acum, acest loc va fi folosit tot pentru socializare, aici va funcționa o sală de spectacole, dar și o sală de evenimente.”
Scena sălii de spectacole a Cazinoului Constanța, refăcută cu pin siberian
Spectacolul vizual continuă cu cele două ferestre scoică așezate în oglindă, unde eleganța vitraliilor se îmbină perfect cu grandoarea sălii de spectacole, într-o simfonie de lumini și umbre.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Scena a fost refăcută cu pin siberian iar pentru decorațiuni s-a folosit foiță din aur. Au fost refăcute și cabinele actorilor, așa că tot ce ne rămâne este să așteptăm primul spectacol.”
O eleganță desăvârșită găsim și în încăperea de lângă sala de spectacole.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „Sala oglinzilor ce găzduia pe vremuri baluri luxoase va fi folosită acum tot pentru evenimente, însă unele culturale. Are un décor spectaculos, totul refăcut după modelul din 1910.”
Cazinoul Constanța, transformat de naziști în comandament în cel de-Al Doilea Război Mondial
Subsolul va găzdui în curând două săli muzeu. Locul dezvăluie zidurile originale ale Cazinoului sprijinite de grinzile construite de inginerul Anghel Saligny din piese de oțel identice cu cele folosite pentru ridicarea turnului Eiffel. Nici exteriorul din jurul Cazinoului nu a fost uitat. Pavat cu granit din Egipt, locul ascunde încă filele istoriei.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: „În cel de al Doilea Război Mondial, Cazinoul era folost drept comandament al Armatei germane, iar aici este fosta cazemată. Adăpostea artileria și tunurile pe care soldați germani le foloseau ca să apere țărmul de atacurile inamice venite dinspre mare. Acum, zona extrem de instagramabilă va fi folosită cel mai probabil pentru fotografiile postate pe rețelele de socializare care vor atrage cel mai probabil foarte multe inimioare.”
Edificiul de pe malul mării este încă împrejmuit și poate fi admirat doar la exterior, însă cel mai probabil la sfârșitul lunii mai va intra din nou în circuitul turistic.