Polonia a preluat, în prima zi a anului, președinția prin rotație a Uniunii Europene. Într-o perioadă marcată de probleme economice și cu un război la graniță, Varșovia are o agendă ambițioasă. Prioritățile sunt energia, apărarea și securitatea economică.
Prioritățile Poloniei odată cu preluarea șefiei Uniunii Europene
Pentru Polonia și liderii săi politici, securitatea în toate dimensiunile ei este principala prioritate a acestei președinții rotative a Uniunii Europene. Tema a devenit foarte importantă odată cu sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, formarea noii Comisii Europene și războiul în curs din Ucraina.
Donald Tusk, premierul Poloniei: „Mă bucur că aproape toată lumea are opinii diferite, sunt voci diferite, dar apreciem cu toții importanța priorităților cu care se confruntă Europa, care sunt împărtășite de majoritate și care vor fi prioritățile președinției poloneze, și anume securitatea în multe dimensiuni, energia ca una dintre principalele condiții pentru recâștigarea competitivității depline din partea Uniunii Europene.”
Premierul Donald Tusk recunoaște că este o agendă foarte ambițioasă pentru a aduce o oarecare stabilitate în vremuri de mari schimbări și provocări.
Varșovia își propune să lucreze la șapte dimensiuni diferite ale securității, de la cea externă și internă, la competitivitate, calitatea alimentelor, medicamente esențiale și prețuri accesibile la energie. În ceea ce privește securitatea internă și externă, se așteaptă să se înregistreze progrese referitor la protejarea frontierelor Europei, securitatea cibernetică, combaterea interferențelor străine și a dezinformării, precum și stimularea industriei de apărare a blocului comunitar.