Aeroportul Satu Mare vine cu o premieră în România. Instituția va pune la dispoziție primul taxi aerian. Românii vor putea avea acces la avioane private de mici dimensiuni dacă vor să ajungă în țările vecine, precum Ungaria, Slovacia, și Ucraina.
Aeroportul Satu Mare va pune la dispoziție prima platformă de flight sharing din această zonă a Europei, cu ajutorul unui proiect european. Directorul instituției a declarat că serviciul va funcționa într-un mod similar cu cel al Uber, doar că e varianta pentru avioane.
Acesta a adăugat că aplicația ar putea fi funcțională la final de toamnă, iar până acum au fost identificate zeci de avioane care ar putea fi incluse în aplicație.
„Obiectivul proiectului înseamnă o accesibilitate mai bună a pasagerilor și a oamenilor de afaceri, de fapt, a tuturor cetățenilor care vor să circule mai ușor în zona de influență a proiectului, respectiv a celor patru regiuni implicate, aferente aeroporturilor Satu Mare, Nyíregyháza, Košicė și Ujgorod”, a precizat directorul Aeroportului Satu Mare, Mihai Pătrașcu, pentru presasm.ro.