Jill Biden a sosit astăzi în Romania. Prima-doamnă a Statelor Unite a ajuns vineri după-amiază la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii americani, după care se va deplasa la București.
Care este programul vizitei
Jill Biden se va opri astăzi la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu membrii Armatei, iar sâmbătă va ajunge în București. În Capitală, Prima Doamnă va avea întâlniri cu membrii Guvernului și cu voluntari. Totodată, Jill Biden se va întâlni cu educatori care ajută la predarea copiilor ucraineni strămutați și îi ajută la școlarizarea lor, pe măsură ce se adaptează la noul lor mediu.
Sâmbătă seara, Jill Biden va merge la Bratislava în Slovacia, unde se va întâlni cu personalul Ambasadei Statelor Unite, înainte de a pleca a doua zi spre Kosice și Vysne Nemecke, pentru a se întâlni cu refugiații ucraineni.
„În drum spre România şi Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să-şi părăsească casele din cauza războiului lui Putin. De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţa pentru eforturile de ajutorare ale ţărilor vecine şi ale lucrătorilor umanitari”, a scris prima doamnă a SUA pe Twitter.
On my way to Romania and Slovakia to spend Mother’s Day with Ukrainian🌻 mothers and children who were forced to flee their homes because of Putin’s war.
— Jill Biden (@FLOTUS) May 6, 2022
I will also visit U.S. troops and express gratitude for the relief efforts of neighboring countries and aid workers.
Jill Biden își va încheia călătoria luni, 9 mai
Jill Biden își va încheia călătoria luni, 9 mai, prin întâlniri cu membri ai guvernului slovac înainte de a pleca spre Statele Unite. Călătoria va fi a doua deplasare în străinătate a Primei Doamne în singurătate. În iulie, ea a mers în Japonia pentru a asista la ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice.