Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

PREVIEW | Finala Champions League 2022: Liverpool - Real Madrid. Mii de fani sunt deja la Paris

Finala Champions League din această seară dintre Liverpool și Real Madrid se joacă cu casa închisă. Mii de suporteri ai celor două echipe au ajuns deja în Paris. Meciul de pe Stade de France începe la 22:00, ora României.

Real Madrid mai are 13 titluri de campioană a Europei în palmares, iar Carlo Ancelotti se poate baza pe întreg lotul pentru un nou succes. O victorie pe Stade de France ar face din Ancelotti primul antrenor care ar cuceri cu două echipe câte două trofee în Champions League, după ce anterior a câştigat Champions League cu AC Milan în 2003 şi 2007. Ancelotti are deja un trofeu cu Real, în 2014.

Fanii madrilenilor au mari emoții înainte meciului cu Liverpool. „Sunt îngrijorat doar pentru Benzema. Cred că a fost, de-a lungul carierei, unul dintre cei mai neapreciați atacanți ai generației sale. Se poate spune că este unul dintre cei mai buni nr. 9 din lume, în acest moment”, i-a spus unul dintre suporteri editorului Euronews Andy Robini.

„Nu este frică, dar da, trebuie să rămânem concentrați. Au un antrenor bun (cei de la Liverpool, n.r.), e o echipă bună, dar Real Madrid va câștiga, sunt sigur”, a adăugat un alt fan.

Ce spune Jürgen Klopp

De cealaltă parte, antrenorul lui Liverpool, Jürgen Klopp, admite că Realul este echipa favorită. „Cine este favorit? Nu este uşor să răspund. Aţi văzut revenirile lui Real, o echipă care nu pierde niciodată în finală, aşa că aş spune Real, pentru experienţă. Vreau însă să fim la acelaşi nivel, să fim noi înşine”, a spus Klopp, citat de Agerpres.

„Iar dacă suntem la nivelul nostru maxim, atunci e foarte greu să joci împotriva noastră. Trebuie să înveţi să câştigi, nimeni nu poate să te înveţe asta, eu am învăţat asta la greu, am pierdut multe finale la viaţa mea, însă din fericire pe ultimele noi le-am câştigat. Echipa aceasta însă a învăţat, băieţii fac o treabă uimitoare de câţiva ani”, a mai spus Jürgen Klopp înaintea meciului de la Paris.

Finala Champions League este arbitrată de o brigadă franceză, cu Clement Turpin la centru, Nicolas Danos şi Cyril Gringore, arbitri asistenţi, al patrulea oficial fiind Benoît Bastien. Arbitru video este Jerome Brisard, în timp ce arbitri asistenţi video sunt francezul Willy Delajod şi italienii Massimiliano Irrati şi Filippo Meli

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE