Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Derby bucureștean în Liga Campionilor la handbal. Rapid și CSM București vor lupta pentru un loc în sferturile de finală

Rapid și CSM București vor fi adversare în optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin.

Deși CSM este creditată cu prima șansă la calificarea în sferturi, rapidistele promit că vor da totul pentru victorie.

Meciul tur se joacă sâmbătă seară în Sala Polivalentă din Capitală, cu Rapid în rol de echipă gazdă.

Rapid și CSM București vor fi adversare de trei ori în decurs de o săptămână. Mai întâi, sâmbătă seară, aici în Sala Polivalentă, cu Rapid gazdă, cele două echipe se vor întâlni în turul optimilor de finală din Liga Campionilor.

Miercuri vor fi adversare în Liga Națională, iar sâmbăta viitoare va fi returul din Liga Campionilor, cu CSM în rolul de gazdă.

Duelul 100% românesc din optimile de finală ale Ligii Campionilor are, pe hârtie, o favorită certă, și anume CSM București, însă jucătoarele de la Rapid sunt decise să lupte pentru calificarea în sferturi.

Cu siguranță CSM este favorită, iar noi pentru a putea câștiga, trebuie să jucăm aproape perfect. Să ne bucurăm de handbal. Pentru toată lumea e un duel care rar se întâmplă, mai ales în Champions League, să ne bucurăm de lucrul acesta.”, a declarat Denisa Șandru, handbalistă CS Rapid.

Căpitanul echipei Rapid, Eliza Buceschi, așteaptă o sală plină sâmbătă seară, când e programată partida tur dintre cele două formații.

Noi sperăm ca fanii noștri să vină la sală și să simțim că jucăm acasă, aici în Polivalentă. Pentru Rapid, mereu fanii au fost decisivi și au fost alături de noi la cele mai importante victorii.”, Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid.

Pe ce poziții se clasează echipele

Revenită după accidentarea suferită la națională, Sorina Grozav este pregătită să își ajute din teren echipa.

Dacă CSM a încheiat pe locul trei grupa din care a făcut parte, Rapid a ajuns în faza optimilor de finală de pe poziția a șasea, grație unui egal obținut în ultimele secunde în deplasare cu Buducnost.

Până acum, CSM și Rapid s-au întâlnit o singură dată în acest sezon, în meciul tur din campionat. Echipa condusă din teren de Cristina Neagu s-a impus la cinci goluri diferență, scor 29 la 24.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE