Premierul georgian Irakli Kobahidze a declarat duminica aceasta că preşedinta Salome Zurabişvili va trebui să părăsească funcţia la sfârşitul mandatului, luna aceasta, în ciuda declaraţiei făcute de ea că va refuza să facă acest lucru, informează Reuters.
Zurabişvili a declarat sâmbătă că va rămâne în funcţie deoarece noul parlament este ilegitim şi nu are autoritatea să-i numească succesorul.
Georgia, o ţară de 3,8 milioane de locuitori situată la intersecţia dintre Europa şi Asia, a fost cufundată în criză, de când partidul de guvernământ Visul Georgian a declarat joi că va suspenda discuţiile de aderare la Uniunea Europeană pentru următorii patru ani.
Kobahidze a minimalizat totodată decizia Statelor Unite de a-şi suspenda parteneriatul strategic cu Georgia, calificându-l drept un "eveniment temporar" şi afirmând că Georgia va discuta cu noua administraţie a preşedintelui ales Donald Trump atunci când acesta va prelua mandatul în ianuarie.
În fine, Kobahidze a exclus duminică organizarea de noi alegeri legislative, aşa cum a cerut opoziţia, în plină criză politică, după trei nopţi consecutive de demonstraţii pro-UE, informează AFP.
„Desigur că nu”, le-a răspuns el jurnaliştilor care l-au întrebat dacă guvernul va fi de acord să organizeze noi alegeri legislative.
Ţara din Caucaz este pradă tensiunilor de când partidul de guvernământ Visul Georgian şi-a proclamat victoria în alegerile de la sfârşitul lunii octombrie, despre care opoziţia şi preşedinta Salome Zurabişvili spun că au fost viciate de fraudă.
Președinta Georgiei spune că nu va părăsi funcția când i se încheie mandatul
Pe fondul scandalului din Georgia, care a culminat cu proteste în stradă, președinta Georgiei, Salome Zourabichvili, spune că nu are de gând să plece din funcție luna viitoare, când îi va expira mandatul. Ea consideră că actualul Parlament „este ilegitim” și că alegerile au fost fraudate. În plus, negocierile cu Uniunea Europeană au fost întrerupte timp de trei ani, după cum a spus noul premier Irakli Kobakhidze.
E criză politică în țară, iar miile de oameni care protestează de câteva zile în stradă, în preajma Parlamentului, l-au făcut pe Kobakhidze să declare că opoziția pro-europeană pregătește o revoluție asemănătoare cu protestul ucrainenilor din Piața Maidan, din 2014, soldate cu schimbarea președintelui pro-rus Viktor Ianukovici.
„Unii oameni vor repetarea acelui scenariu în Georgia, dar nu va exista niciun Maidan în Georgia”, a declarat Kobakhidze.
Premierul susține că Georgia este șantajată de UE. Numai că aderarea la Uniunea Europeană este prevăzută în Constituția țării.
- Partidul pro-rus Visul Georgian a obținut aproape 54% din voturi.
„Nu există un Parlament legitim și, prin urmare, un Parlament ilegitim nu poate alege un nou președinte. Prin urmare, nu poate avea loc nicio inaugurare, iar mandatul meu continuă până când se formează un Parlament ales în mod legitim”, a spus Salome Zourabichvili.
Protestele din capitala Georgiei, Tbilisi, s-au soldat și cu violențe și ciocniri cu forțele de ordine, care au folosit chiar și tunurile cu apă și gazele lacrimogene. Drept urmare, au fost făcute peste 100 de arestări. Protestatarii au construit și diverse baricade improvizate.