„Visul Georgian”, partidul considerat apropiat Kremlinului, a câștigat alegerile parlamentare din țara din Caucazul de Sud. Potrivit rezultatelor parțiale, formațiunea a obținut 53% dintre voturi. Coaliția formată din patru partide pro-europene a acuzat că votul georgienilor a fost fraudat.
- În primă fază, atât partidul de guvernământ, cât şi formaţiunile de opoziţie au revendicat victoria;
- Peste trei milioane și jumătate de georgieni au fost așteptați la urne, sâmbătă, pentru a-i alege pe viitorii 150 de deputați din Parlament;
- Votul s-a încheiat la ora locală 20:00. În premieră, în Georgia, a fost folosit un sistem electronic de numărare a buletinelor;
- Scrutinul a avut o miză importantă, georgienii au avut de ales între Est și Vest.
Visul Georgian: 53% dintre voturi / Opoziția acuză falsificarea rezultatelor
Membrii Partidului Visul Georgian au sărbătorit victoria. În mulțime s-a aflat și Bidzina Ivanişvili, liderul informal al formațiunii. Deși nu deține vreo funcție publică, Ivanişvili controlează sistemul juridic și toate instituțiile importante ale statului, susțin analiștii.
Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei: Este o victorie uimitoare, o victorie foarte importantă. În primul rând, le mulțumesc alegătorilor. Oamenii noștri sunt excepționali și foarte înțelepți, au demonstrat-o de mai multe ori în ultimii ani.
Opoziția, formată din patru partide pro-europene, nu a obținut nici 40% dintre voturi. Liderii ei au anunțat că nu vor recunoaște rezultatele acestui scrutin.
Tina Bokuchava, președinta Partidului Mișcarea Națională Unită: Mișcarea Unității Naționale nu recunoaște aceste rezultate electorale falsificate. Ne-am consultat, de asemenea, cu celelalte partide de opoziție care au trecut pragul electoral de cinci procente. Sperăm și credem că opoziția se va uni în poziția lor de a nu accepta rezultate electorale falsificate.
Nika Gvaramia, liderul Coaliției pentru Schimbare: Partidul „Visul Georgian” nu poate rămâne la putere. Aceste alegeri au fost furate. Vorbim de uzurparea puterii și de o lovitură de stat. Nu vom accepta.
Rezultatele preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală de la Tbilisi au fost diferite de exit-poll-urile efectuate de partidele de opoziție.
Atât partidul de guvernământ, cât şi opoziţia revendică victoria
Exit-poll-uri rivale au oferit proiecţii puternic diferite în privinţa rezultatelor, unul din ele indicând o victorie confortabilă a partidului de guvernământ, iar alte două arătând o victorie strânsă a opoziţiei. Un sondaj la urne al canalului Imedi TV, care sprijină partidul Visul Georgian, indică un scor de 56% pentru formaţiunea aflată la guvernare, potrivit Agerpres.
Președinta georgiană, Salome Zurabișvili, susține însă că partidele proeuropene au 52% dintre voturi, fără a lua în calcul diaspora.
În imagine, Tina Bokuchava, președinta partidului de opoziție Mișcarea Națională Unită, ține un discurs în timpul unei întruniri la sediul partidului, după ce au fost anunțate primele rezultate.
De cealaltă parte, Bidzina Ivanişvili, miliardarul fondator al Visului Georgian şi fost prim-ministru, a revendicat și el deja victoria. Actualul partid de guvernământ, Visul Georgian, este responsabil de promovarea unor legi de inspirație rusă. În urma adoptării lor, Uniunea Europeană a oprit procesul de integrare a Georgiei.
Știrea inițială:
Premierul georgian Irakli Kobajidze: Ţara noastră are nevoie de un viitor european clar
Georgia organizează alegerile parlamentare într-un context important pentru viitorul european al ţării, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul din cauza apropierii actualului guvern de la Tbilisi de Kremlin.
„Ţara noastră are nevoie de un viitor european clar. Este o chestiune de război şi pace, iar societatea trebuie să aleagă pacea”, a declarat premierul georgian Irakli Kobajidze, cu o zi înaintea votului.
Votul georgienilor va decide astfel dacă țara continuă pe drumul integrării europene sau intră din nou sub influența Moscovei. De curând, într-un interviu pentru Euronews, prim-ministrul georgian, Irakli Kobakhidze, a transmis că Rusia nu poate influența alegerile.
Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei: A face parte din familia europeană este un exemplu de alegere istorică pentru Georgia și pentru georgieni. Știți că suntem o națiune creștină, iar Europa a fost întotdeauna asociată cu creștinismul. Europa apără, protejează creștinismul, în viziunea Georgiei. De aceea, Europa a fost întotdeauna o alegere naturală pentru Georgia și pentru georgieni.
- În imaginea de mai jos, prim-ministrul Irakli Kobakhidze a votat la o cabină de votare din Tbilisi - 26 octombrie 2024
De la începutul războiului din Ucraina, partidul de guvernământ Visul Georgian a adoptat politici şi legi pe care opoziţia şi instituţiile occidentale le-au văzut ca fiind aliniate cu legislaţia represivă din Rusia. Visul Georgian a recurs la frica de război a populaţiei pentru a-şi îmbunătăţi şansele de victorie.
„Nu războiului, alege pacea” este motto-ul partidului de guvernământ. În unele afişe electorale apar două fotografii, una cu imagini ale distrugerilor din Ucraina, iar alta cu o imagine idilică a ţării caucaziene.
Formațiunea Visul Georgian, aflată la putere de 12 ani, este considerată una apropiată Kremlinului și este condusă din umbră de Bidzina Ivanishvili, un om de afaceri cu activitate în industria metalurgică din Rusia.
- Oligarhul georgian, Bidzina Ivanishvili, votează la alegerile parlamentare la o secție de votare din Tbilisi - 26 octombrie 2024
Peste 3,5 milioane de georgieni, chemaţi la urne
Peste 3,5 milioane de georgieni sunt chemaţi la urne pentru a alege 150 de deputaţi într-un moment în care, potrivit Bruxellesului, „relaţiile dintre Georgia şi Uniunea Europeană sunt la un minim istoric”.
Multe dintre sondajele de opinie dau drept sigură victoria partidului Visul Georgian. Unele spun chiar că acesta ar putea obţine în jur de 60% din voturi, ceea ce i-ar garanta posibilitatea de a guverna singur.
Pe de altă parte, sunt și sondaje care estimează că partidul de guvernământ va obţine doar o treime din voturi, ceea ce ar deschide calea opoziţiei, al cărei lider din umbră, fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, se află în închisoare. Opoziţia vede scrutinul ca pe un fel de referendum în care se va decide între revenirea Georgiei pe calea pro-occidentală şi transformarea ţării într-un satelit rusesc, potrivit Agerpres.