Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul Marcel Ciolacu: Nu este cazul să ne pregătim de război

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat vineri la Baia Mare că ”nu este cazul să ne pregătim de război”, precizare făcută în contextul unor declaraţii lansate în Marea Britanie despre posibilitatea producerii unui război în Europa generat de Rusia.

”Nu este cazul să ne pregătim de război”, a transmis Marcel Ciolacu, într-un răspuns scurt la întrebările adresate de jurnalişti despre reacţia României în acest context, potrivit Agerpres.

Miercuri, şeful Statului Major al armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a făcut apel la ”antrenarea şi echiparea unei armate a cetăţenilor” în faţa riscurilor de conflict, citând ca exemplu măsurile luate de o serie de ţări europene pentru a se consolida în faţa ameninţării ruse, relatează France Presse.

Generalul Patrick Sanders consideră că este ”esenţial şi nu doar de dorit să fie luate măsuri pregătitoare în vederea plasării societăţilor noastre pe picior de război, dacă va fi nevoie”.

”Aceasta este o acţiune care trebuie să mobilizeze întreaga naţiune”, a subliniat el.

”Ucraina ilustrează faptul că armatele regulate încep războaiele, dar armatele de cetăţeni le câştigă”, a declarat generalul britanic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE