Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Premierul Estoniei, Kaja Kallas, reacție după ce a fost dată în urmărire de Rusia, alături de alți oficiali ai țărilor baltice

Kaja Kallas a avut o primă reacție după ce a aflat că a fost dată în urmărire de către Ministerul rus de Interne. Premierul Estoniei se află pe o listă a rușilor, cu persoane căutate și date în urmărire, alături de secretarul de stat al Estoniei, Taimar Peterkop.

Dar pe acea listă, pe lângă estonieni, se află și lituanieni, dar și letoni. De exemplu, ministrul lituanian al culturii, Simonas Kairys și aproximativ 60 din cei 100 de membri ai parlamentului leton anterior. Ei și-au încheiat mandatul în noiembrie 2022, dar au fost trecuți de Rusia pe lista urmăriților, într-un dosar penal.

Kaja Kallas și alți oficiali ai țărilor baltice, dați în urărire de către Rusia

În cazul premierului Estoniei, Kaja Kallas, motivul invocat de Dmitri Peskov a fost că "ea a profanat memoria istorică", iar agenția rusă de stat TASS a spus că oficialii baltici sunt acuzați de "distrugerea monumentelor soldaților sovietici", fapte care se pedepsesc cu o pedeapsă de cinci ani de închisoare, conform Codului Penal rus.

"Acțiunea Federației Ruse nu este surprinzătoare, pentru că este tactica lor obișnuită de intimidare. De-a lungul istoriei, Rusia și-a acoperit represiunile în spatele așa-ziselor agenții de aplicare a legii. Știu asta din istoria familiei mele. Când bunica și mama mea au fost deportate în Siberia, KGB-ul a emis mandatul de arestare.

Kremlinul speră acum că această mișcare mă va putea reduce la tăcere și pe mine și pe alții. Dar nu o va face. Dimpotrivă. Voi continua sprijinul meu puternic pentru Ucraina, voi continua să susțin creșterea apărării Europei", a spus Kaja Kallas, pe rețelele de socializare.

"Înseamnă că am acționat activ și într-un mod principial", a precizat ministrul lituanian al culturii, Simonas Kairys.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE