Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Povestea tânărului care a rămas cu un fragment de bicicletă în picior. Medicul de la Urlați nu ar fi văzut obiectul străin de opt centimetri

După cazul revoltător din Urziceni, când o femeie a născut pe trotuarul din fața spitalului, un alt incident șocant a avut loc, de data asta, la un spital din Urlați, județul Prahova. Un tânăr susține că medicul de gardă i-ar fi cusut o rană de la picior cu un obiect metalic în interior.

S-ar fi întâmplat la începutul lunii iulie 2023, când bărbatul a ajuns la spital, după ce a suferit un accident cu bicicleta. Obiectul străin, de aproape opt centimentri, care era de fapt frâna de mână a bicicletei, a fost descoperit de un medic din Olanda.

Mădălin a căzut de pe bicicletă și s-a rănit la picior. În urma accidentului a ajuns cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Urlați, din județul Prahova, unde i-a fost cusută rana, cu tot cu obiectul metalic aflat în interior, spune bărbatul de 34 de ani.

"Pe picior am văzut mult sânge, aveam două găuri la pulpă. A venit salvarea de la Apostolache, m-au tăiat și m-au dus la Spitalul din Urlați.

În aceeași seară, doctorul de gardă, nu știu numele, mi-a făcut antitenanos, m-a cusut și mi-a dat tratment timp de șapte zile, antibiotic și nurofen. Apoi, am plecat acasă. După ce am ajuns acasă, m-am simțit rău, îmi curgea sânge. Nu puteam să stau în picioare", am amețit rău, povestește Mădălin.

Medicii din Urlați i-au spus să pună gheață pe rană

Deși mânerul frânei de mână are aproape opt centimetri, nu a fost observat de medicul de gardă, care l-a cusut pe bărbat. Umflătura puternică din zona rănii nu i-a trezit suspiciuni nici celui de-al doilea medic de la spitalul din Urlați, care l-a văzut pe Mădălin a doua zi, când a venit la pansat.

Chiar dacă umflătura și durerile au persistat, bărbatul povestește că nu i s-a recomadat să facă o radiografie. Medicii i-au spus să continue tratamentul cu antibiotice și să pună gheață pe rană. Pe 24 iulie, a plecat la muncă în Olanda, unde, din cauza durerilor, a ajuns din nou la spital.

"Domnul doctor din Olanda mi-a spus că este posibil să am ceva. Mi-a spus că trebuie să mă taie din nou. Mi-a făcut anestezie locală. Mi-a scos frâna de la bicicletă. Am stat cu ea trei săptămâni în picior. Dacă mai stăteam două săptămâni, puteau să-mi taie piciorul", spune Mădălin.

Mădălin susține că va da în judecată medicul din Urlați. DSP Prahova a deschis o anchetă în acest caz.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE