O femeie a născut în fața Spitalului Municipal din Urziceni, pe trotuar, după ce medicii i-au transmis că nu au linie de gardă pentru ginecologie și au vrut să o trimită cu ambulanța la Slobozia. Femeia era deja în travaliu când a ajuns la spital.
Familia vrea să dea în judecată spitalul din Urziceni
Pacienta care a născut pe trotuar, în fața Spitalului Urziceni, a fost externată în stare bună din secția de ginecologie, iar acum este alături de bebelușul ei la spitalul din Slobozia.
Medicii spun că analizele bebelușului au ieșit foarte bune, motiv pentru care mama și fiica acesteia vor pleca acasă.
Liviu Daniel Patrichi, managerul Spitalului Județean Slobozia: „Starea este foarte bună. Pacienta, mămica, a fost externată de ieri din secția de ginecologie și se află ca însoțitor în secția de neonatologie împreună cu copilul în același salon. În urma ultimelor analize și a vizitei medicale de azi dimineață, medicii au decis ca pacienta micuță, bebelușa, poate fi externată fără niciun risc major”.
„De aceea am și prelungit internarea, (n.r. pacienta) a fost evaluată psihologic. Suntem convinși că va trece peste această problemă”, a declarat managerul Spitalului Județean Slobozia.
Între timp, ancheta poliției continuă.
Mama femeii care a născut pe trotuar susține în continuare că fiica ei a fost rugată să aștepte afară ambulanța și anunță că dă în judecată spitalul.
Din informațiile Euronews, au mai fost audiați și paznicii care se aflau în dimineața zilei de luni la spitalul Urziceni. Este important deoarece în acel registru în care apare vizita paciente nu sunt specificate ora sau alte amănunte cu privire la momentul la care pacienta a ajuns la spitalul Urziceni”.
DSP Ialomița dă dreptate Spitalului Urziceni
DSP Ialomița dă dreptate Spitalului Urziceni, în cazul femeii care a născut pe trotuar, despre care familia spunea că au fost poftiți afară din unitatea medicală. Inspectorii sanitari spun că asistenta care era de gardă ar fi încercat să o împiedice pe femeia însărcinată să iasă din clădire.
Cele mai recente informații din anchetă arată și că pacienta nu a fost consultată, medicul de gardă nici măcar nu a fost anunțat de prezența ei la Urgențe, deși în raportul de diagnosticare apare inclusiv parafa medicului.
Maria Moiș, jurnalist Euronews România: „Versiunea familiei era că pacienta a fost poftită afară din spital să aștepte ambulanța, acolo unde, în cele din urmă, a și născut, pe trotuarul din fața unității spitalicești. Inspectorii sanitari spun că au vizualizat imaginile de pe camerele de supraveghere și au văzut acolo că asistenta care era de gardă ar fi încercat să o împiedice pe femeie să iasă din clădire. Tot inspectorii sanitari sunt cei care au amendat-o pe această asistentă cu suma de 4.000 de lei pentru că nu a urmat procedura de preluare a pacienților în compartimentul de primiri urgențe. Medicul de gardă nu a fost anunțat de către aceasta că se află în holul spitalului o pacientă însărcinată, dar pe raportul de diagnosticare pe care l-au consulat inspectorii sanitari apare parafa acestui medic de gardă, ceea ce părea o practică în acest spital, mai consemnează aceștia, pentru că parafa era dispoziția altor cadre medicale”.
„Acest raport arată și poziția conducerii spitalului din Urziceni, care spune că după ora 15:00 nu este în spital un medic anestezist, așadar, aceste cazuri cu paciente care sunt însărcinate nu sunt preluate de nimeni pentru că nimeni nu își asumă în lipsa unor medici specialiști”.
Pe lângă această anchetă, mai este una penală care vizează infracțiunea de abuz în serviciu. Deja au fost făcute primele audieri în acest sens.
Managerul spitalului din Urziceni a fost suspendat de primar
Managerul spitalului din Urziceni a fost suspendat de primar.
Decizia nu anulează posibilitatea ca într-o viitoare ședință de Consiliu local de la Urziceni să fie discutată demiterea managerului, consilierii de la PSD și USR dorind să scrie un proiect de hotărâre, prin care să ceară demiterea acesteia din funcție.
Scandalul de la Spitalul din Urziceni s-a mutat și în plan politic. Managera spitalului a fost deja dată afară din PNL, iar o parte dintre consilieri acuză că această persoană este menținută în funcție și cu sprijinul primarului, care e membru al PNL, de asemenea.
Primarul nu a participat ieri la ședinta de Consiliu local.
Încă de luni, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a solicitat demisia de onoare a managerului spitalului.
Consilierii locali propun un proiect de hotărâre pentru revocarea managerului spitalului
Se cere demiterea managerei de la Spitalul Urziceni. Consilierii locali din urziceni au dezbătut cazul în urma cu puțin timp într-o ședința extraordinara, însă nu au ajuns la o concluzie. Grupul PSD și USR spun că vor iniția un proiect de hotărâre prin care să o demită pe aceasta. Primarul, reprezentant PNL, nu a fost însă la ședința.
Rivalii politici ai primarului spun că acesta nu a lipsit aproape niciodată de la ședințele importante care au loc la primărie. Consilierii prezenți au cerut ca managerului spitalului să plece, nu a fost luată însă o decizie.
Grupul PSD și USR spun că vor iniția un proiect de hotărâre prin care să o demită pe aceasta. Cei care sunt de partea PNL spun că pentru a putea cere demiterea ar fi nevoie să fie pe masa discuțiilor și raportul cerut de Alexandru Rafila, în ceea ce privește incidentul din ziua de ieri. Legal însă nu este nevoie de concluziile cerute de ministrul Sănătății, pentru a putea fi luată o decizie, având în vedere că acest spital din Urziceni este în subordinea primăriei.
Consiliu local decide dacă va fi demisă conducerea unității medicale
Continuă anchetele care vizează Spitalul din Urziceni, unde în urma cu o zi o femeie a născut pe trotuarul din fata unității medicale. Polițiștii au audiat martorii esențiali și asteaptă imaginile de pe camerele de supraveghere sa lămurească ce s-a întâmplat. Intre timp, consiliu local decide dacă o demite pe cea care conduce spitalul.
Ancheta poliției va lămuri care dintre versiuni este cea corectă. Familia fetei spune că aceasta nici măcar nu a fost consultată de medicul de gardă. Varianta managerului de spital spune că femeia s-a grăbit să plece și nu a așteptat ambulanța.
Au fost audiați patru martori, membri familiei fetei, dar și două asistente care erau de gardă în noaptea respectivă. Va avea loc o ședință de consiliu local în Urziceni, care va decide cu privire la viitorul în funcție al managerului Spitalului din Urziceni. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila i-a cerut decizia, dacă aceasta nu pleacă atunci o decizie poate fi luată doar de consiliul local, pentru că această unitate spitalicească se află sub subordinea primăriei.
Nu este singurul incident care a avut loc la Spitalul din Urziceni. Înainte cu o zi un bărbat care acuza stări de rău a fost lăsat să plece acasă și în noaptea următoare a murit. Este și aici o anchetă penală în curs.
Anchetă a Poliției în cazul femeii care a născut pe trotuar
Poliţia Municipiului Urziceni a anunțat, luni, că s-a sesizat din oficiu, în urma imaginilor apărute în spațiul public despre femeia care a născut pe trotuar, în curtea spitalului din localitate.
”Faptele privesc săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către personalul medical", se arată într-un comunicat al IPJ Ialomiţa, preluat de Agerpres.
Polițiștii spun că, din primele verificări, o femeie, în vârstă de 24 de ani, din localitatea Bărbuleşti, s-a prezentat la unitatea de primiri urgenţe a unui spital din Urziceni, în travaliu, iar, la scurt timp, a născut un făt viu pe cale naturală, în curtea unităţii medicale.
"S-a constituit echipa de cercetare la nivelul subunităţii, fiind efectuate verificări în legătură cu aspectele semnalate", arată sursa citată.
Reacția Ministerului Sănătății: "Este inacceptabil"
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că se fac verificări și vor fi luate toate măsurile necesare. El a convocat în această după amiază o întâlnire online cu Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: "Am văzut imaginile. Inspecția Sanitară de stat încearcă să reconstituie exact întreaga situație. Vă vom pune la dispoziție toate informațiile, precum și măsurile care au fost luate, în cazul în care se impun."
Reprezentanții Ministerului Sănătății spun că pacienta de 24 de ani nu a fost ”se pare” consultată, supravegheată și însoțită până la mașina Ambulanței.
"Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe.
În jurul orei cinci, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor doi copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Urziceni. Cu toate că în spital există o secție de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenței medicale. Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgență 112, care a trimis o mașină aflată în imediata apropiere. Din primele informatii, se pare ca pacienta nu a fost consultată, supravegheată și însoțită până la masina Ambulanței, ceea ce a determinat declanșarea nașterii în spațiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanței.
Precizăm faptul că în momentul de față, copilul și mama sunt în stare bună și sunt internați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Inspecția Sanitară de Stat s-a deplasat la fața locului pentru control și pentru aplicarea măsurilor necesare conform legislației în vigoare.
În cursul după amiezii va avea loc o videoconferință a ministrului Sănătății cu toate Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București, pentru a revizui și a aduce din nou în atenția autorităților locale care au în subordine spitale, responsabilitatea care le revine în asigurarea asistenței medicale și protejării sănătății cetățenilor din comunitățile pe care le conduc", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătății.
Nu există o linie de ginecologie
Incidentul a avut loc în fața spitalului, după ce femeia de 24 de ani a ajuns la Camera de Gardă. Le-a spus medicilor de acolo că se simte rău, că este în travaliu, doar că medicii i-au spus că nu există în spital o linie de ginecologie. A fost chemată o ambulanță care să o transporte pe femeie de la spitalul din Urziceni la Slobozia, adică o distanță de peste 60 de kilometri.
I s-a cerut tinerei gravide să aștepte afară, a ajuns pe trotuar și acolo a născut. Medicii de pe ambulanță au ajuns la fața locului și au asistat finalul nașterii.
Tânăra femeie este acum la la spitalul județean Slobozia. A fost transportată acolo imediat după naștere și rămâne sub observația medicilor.
Poziția spitalului
Reprezentanții spitalului au anunțat că au început o anchetă pentru a stabili cum de s-a ajuns la această situație. Aceștia dau vina pe lipsa de personal.
Marian Toneanu, medic coordonator spitalul municipal: "A venit la spital, a fost înregistrată și s-a sunat la ambulanță, pentru că nu avem linie de gardă la ginecologie. Și a iesit putin afară și atunci a intrat în travaliu. Între timp a venit și ambulanța.
Era cu aparținătorii. Am înțeles că era și surdomută. Trebuie să ne dea notă explicativă toți."
Tigeliu Păun, director medical ambulanță: "A fost făcut un apel către serviciul județean de ambulanță pentru transportarea acestei femei către Slobozia. Femeia a ieșit din camera de primiri urgențe în curtea spitalului și până a ajuns ambulanța, aflată la două, trei minute în spate, a început nașterea. Când echipajul a ajuns lângă ea deja se vedea capul copilului. Au continuat protocolul pentru naștere acolo, pentru că nu mai aveau timp să o urce în ambulanță. Atât mama cât și fetița sunt într-o stare de sănătate foarte bună."