Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Poluare cu sulf la periferia Capitalei. Mirosul a fost resimțit în zonele Bragadiru, Giulești și Chiajna

Zeci de oameni din Bragadiru au trimis sesizări la Garda de Mediu după ce zona de sud vest a Bucureștiului a fost acaparată de un miros puternic de sulf. Deși până în momentul de față nu există o explicație clară, reprezentanții Gărzii de Mediu spun că și prin simpla descompunere a deșeurilor în depozite se poate elimina un miros puternic de gaz.

Indicii de poluare sunt ridicați în continuare, iar mirosul acut de sulf i-a făcut pe oameni să semnaleze problema pe rețelele de socializare și să sesizeze Garda de Mediu.

Se simțea foarte puternic. Pe la 9, 9:30 am ajuns eu acasă și am zis că e de la mașina mea. Ceva miros de ars așa.

S-a simțit un miros de ceva ars. Dar foarte încărcat. Cu toate că aerul din Bragadiru la noi este foarte cald și încărcat, mai ales eu cu astm și băiatul îl simțim”, spun localnicii.

Valentin Neagoe, Comisar Garda Națională de Mediu: „El e cauzat de emisiile de hidrogen sulfurat care provin de la aceste depozite. Deci într-un depozit există un proces chimic care produce acest hidrogen sulfurat, care el se află în gazul de depozit și ăsta este, să spunem așa, un poluant care poate să afecteze mirosul și cetățenii în general.”

Mirosul de sulf resimțit și în București

Gropile de gunoi de lângă Capitală elimină direct în atmosferă hidrogenul sulfurat provenit din descompunerea deșeurilor, un lucru care se întâmplă destul de des în București. Dar experții de mediu spun că doar aceste emisii nu ar fi putut să cauzeze creșteri atât de mari ai indicilor de poluare.

Nu doar în Bragadiru a fost resimțit mirosul de sulf ci și în alte zone periferice ale Bucureștiului.

Oana Neneciu, Ecopolis: „Aceste pulberi trebuie să provină de undeva la ora două noaptea. Nu au cum să provină din trafic pentru că noaptea nu avem acel trafic. În plus, datele de ieri erau mult mai mici. Deci la ora cinci, șase după amiaza când toată lumea merge spre casă și toată calea Giulești este plină de mașini, nu am avut nici măcar la jumătate din valorile pe care le-am avut azi noapte.”

Creșterile nivelului de poluare au fost înregistrate începând cu ora 20:00, duminică. Senzorii au devenit roșii la ora 22:00 și au rămas în extremă până la ora 00:00. Experții de mediu spun că deși poate să fie un cumul de factori, cea mai plauzibilă explicație este arderea de deșeuri.

Oana Neneciu, Ecopolis: „Este o creștere foarte mare dintr-o dată. A ajuns la 200 de micrograme pe metru cub, valoarea pentru PM 2,5, după care după ora 00:00 valorile au scăzut. Ceea ce ne indică un episod de arderi a deșeurilor cel mai probabil.”

Garda de Mediu a demarat o acțiune de control la cele trei depozite de deșeuri din zona București Ilfov pentru a clarifica situația.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE