Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila, nu va fi recepționat de de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) până când constructorul nu va remedia, pe cheltuiala lui, toate neregulile. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat că a fost luată această decizie pentru a nu pune în pericol siguranța pasagerilor în trafic.
"Acest pod nu a fost recepţionat, iar cei de la CNAIR nu îl vor recepţiona până când toate neconformităţile nu vor fi înlăturate. Ce este important, siguranţa pasagerilor în trafic nu este pusă în pericol. Nu există aşa ceva, pentru că altfel nu s-ar fi dat în circulaţie.
Până nu vor fi înlăturate toate acele neconformităţi, o parte pe care le-aţi semnalat, o altă parte care au apărut în rapoartele cerute de CNAIR - noi am cerut acele expertize independente de la mai mulţi experţi, care să ne spună dacă lucrările făcute sunt conforme sau nu - CNAIR nu va recepţiona această lucrare.
Nu va fi recepţionată această lucrare, până când această companie, pe propria cheltuială, nu va îndepărta toate neconformităţile. (...) Mi-aş fi dorit să nu existe aceste neconformităţi, dar atâta timp cât nu este pusă în pericol siguranţa pasagerilor în trafic, atâta timp cât aceste neconformităţi vor fi înlăturate pe cheltuiala companiei, tot timpul o să aleg aceeaşi variantă, de a da în circulaţie acest pod, nu să stăm să ne uităm la el vreo şase luni, până când se termină toate acele neconformităţi, care nu pun în pericol siguranţa în trafic. Aş alege non-stop aceeaşi variantă", a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Constructorul podului de la Brăila riscă să plătească despăgubiri statului dacă nu termină lucrările la timp
De asemenea, ministrul Transporturilor a evidențiat că revendicările pe care CNAIR le are în prezent către constructor se ridică la peste 80 milioane de lei. Suma ar putea crește, însă, dacă termenul de descărcare pe Jijila nu va fi respectat.
”În acest moment, revendicările pe care CNAIR le are către constructor sunt undeva peste 80 milioane de lei, asta neincluzând faptul că eu cred că nu se vor ţine de termen pentru descărcarea pe Jijila, ceea ce va însemna în plus alte despăgubiri. Compania s-a angajat că, până la sfârşitul acestui an, va termina şi descărcarea pe Jijila. Am fost în această dimineaţă împreună cu domnul Tudose (europarlamentarul Mihai Tudose n.r.) şi cu domnul Pistol (directorul CNAIR Cristian Pistol n.r.) şi am văzut acea variantă, sunt departe de a termina până la sfârşitul anului această descărcare pe Jijila”, a precizat Grindeanu, conform sursei citate.
Podul peste Dunăre de la Brăila, cel mai mare construit vreodată în România
Mai mult, Grindeanu a evidențiat că există riscul ca firma care construiește podul peste Dunăre să nu mai poată participa la alte licitații organizate de Ministerul Transporturilor din cauza certificatelor negative obținute în cadrul acestui proiect.
"Legat de această companie, în momentul în care a câştigat această licitaţia, a venit în spate cu un portofoliu care nu poate fi neglijat. Au mai avut construcţii de acest tip, un exemplu ar fi un pod în Istanbul, peste Bosfor. Asta nu înseamnă că lucrările pe care această companie le desfăşoară în România trebuie să fie mai slabe calitativ decât în altă parte. Sunt în acest moment, prin unirea a două companii, în top zece al companiilor la nivel european ca cifră de afaceri. Să ştiţi că nu mă impresionează aceste lucruri, atâta timp cât nu se ţin de contracte şi nu îi impresionează nici pe cei de la CNAIR. Noi vorbim aici despre un contract care nu e mic, care a început în perioada în care eram în funcţie (prim-ministru n.r.), apoi Mihai (Mihai Tudose prim-ministru n.r.) l-a finalizat. Au certificate negative, dacă vor continua să meargă în acest ritm, eu vă spun că nu vor mai putea să vină la licitaţii organizate la noi. Asta e legea şi trebuie aplicată", a mai spus Sorin Grindeanu.
Cine a construit podul de la Brăila și cât a costat
Podul peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.
Valoarea iniţială a proiectului a fost de 1,996 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este Asocierea Astaldi S.P.A. - IHI Infrastructure System Co. Ltd.