Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie publică a unor echipamente pentru Poliţia Locală şi cea naţională.
Surse judiciare au precizat pentru Agerpres că descinderile ar avea loc la Poliţia Locală Sector 1, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Călăraşi.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, luni, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în cinci locaţii, situate în Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, din care trei sunt sedii ale unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2022-2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei locale şi a poliţei naţionale”, arată anchetatorii.