Pe 17 octombrie, israelienii au reușit să-l lichideze și pe ultimul lider al Hamas, Yahya Sinwar, însă inițial nu au fost siguri de identitatea sa. Informațiile au circulat rapid pe rețelele de socializare, în care apăreau primele fotografii cu presupusul cadavru al liderului suprem Yahya Sinwar, considerat creierul atacului de pe 7 octombrie 2023 asupra Israelului.
Lui Sinwar i-a fost tăiat un deget pentru examinarea ADN-ului
Mai întâi, forțele israeliene au trimis fotografii cu maxilarul lui Sinwar specialiștilor din domeniul medical, însă aceștia nu au fost foarte siguri de identitate. Doctorul care s-a ocupat de examinarea corpului, Chen Kugel, care este patolog-șef la Centrul de Medicină Legală din Tel Aviv, a dat detalii.
„Nu a fost suficient de cert (n.r.: examinarea danturii). După ce laboratorul a făcut profilul, l-am comparat cu profilul pe care Sinwar l-a avut în perioada în care a servit aici, ca prizonier, pentru ca apoi să-l putem identifica, în sfârșit, după ADN”, a declarat Chen Kugel, citat de CNN.
Din videoclipurile și imaginile care au apărut pe rețelele de socializare se observă, inițial, mâna stângă cu toate cele cinci degete, iar mai târziu, acceași mână avea un deget lipsă. Astfel, lui Sinwar i-a fost tăiat un deget pentru a fi trimis spre examinare.
După ce a fost făcută identificarea inițială la fața locului, cadavrul lui Sinwar a ajuns la centrul criminalistic din Tel Aviv la ora locală 21:30, unde a avut loc examenul complet ADN. Pe baza analizei, specialiștii au ajuns la „certitudinea de 100%” că îi aparține liderului Hamas, după cum a spus Kugel.
- Sinwar a fost închis mai mult de două decenii în penitenciarele israeliene și a fost eliberat în 2011, ca parte a unui schimb de prizonieri. Astfel, oficialii israelieni aveau diverse probe de la el, inclusiv radiografii dentare, pe lângă amprente, după cum susține Jerusalem Post.
În urma autopsiei, patologul Chen Kugel a declarat că liderul Hamas a fost ucis cu o împușcătură în cap, potrivit sursei citate. Doctorul a mai precizat că Sinwar a suferit și alte răni grave, posibil și de la un obuz tras de un tanc, însă cauza morții a fost, cu siguranță, acel glonț. Informația privind obuzul de tanc a fost confirmată și de un purtător de cuvânt al Armatei israeliene, care „încă lucrează pentru a afla toate detaliile evenimentului”.
„Cauza morții este o împușcătură în cap. Are un glonț în cap și există o leziune cerebrală traumatică gravă. Mă bazez pe ceea ce am găsit pe corp. Are și răni din alte surse, cum ar fi o leziune cu un obuz la antebrațul drept, zidărie căzută peste piciorul stâng sau peste coapsă și multe schije care i-au intrat în corp, dar numai în zona pieptului. Acestea au cauzat răni grave, dar cauza morții este rana prin împușcare în cap”, a declarat Kugel, care a semnat și certificatul de deces al lui Sinwar.
Întrebat despre ora aproximativă a morții lui Sinwar, Kugel a spus că este probabil ca decesul să fi survenit „miercuri după-amiaza târziu”, cu mai mult de 24 de ore înainte ca trupul său să sosească la institut, joi seară.
Yahya Sinwar l-a înlocuit pe liderul politic Ismail Haniyeh, care a fost ucis la Teheran, la finalul lunii iulie. Sinwar s-a alăturat mișcării Hamas în anii ’80. El a fost recrutat de fondatorul Hamas, șeicul Ahmed Yassin, care l-a numit șef al unei unități de securitate internă cunoscută sub numele de Al Majd.
Lui Sinwar îi plăcea să se autointituleze „specialist în istoria poporului evreu”, a declarat Yuval Bitton, un stomatolog care l-a tratat pe liderul Hamas și care a dezvoltat o relație mai apropiată cu el.