Adunarea Naţională a Franţei a aprobat joi o propunere de rezoluţie ce condamnă reprimarea algerienilor, din 17 octombrie 1961 la Paris, sub autoritatea prefectului de atunci al poliţiei, incident în timpul căruia au murit între 30 şi peste 200 de manifestanţi paşnici, potrivit istoricilor, informează AFP.
Un vot istoric
Textul, de anvergură în primul rând simbolică, "condamnă reprimarea sângeroasă şi ucigaşă a algerienilor comisă sub autoritatea prefectului poliţiei Maurice Papon pe 17 octombrie 1961" şi prevede "înscrierea unei zile de comemorare a masacrului" în "agenda zilelor naţionale şi ceremoniilor oficiale".
Propunerea de rezoluţie înaintată de ecologista Sabrina Sebaihi şi de deputata partidului Renaşterea (majoritatea prezidenţială) Julie Delpech, a fost aprobată, în timpul unei şedinţe parlamentare cu mulţi absenţi, de 67 de deputaţi, majoritatea reprezentanţi ai stângii şi ai partidului Renaşterea. Unsprezece au votat împotrivă, toţi fiind membri ai partidului Adunarea Naţională (extrema dreaptă).
Aflată la originea textului, Sabrina Sebaihi a salutat în avans "votul istoric", reprezentând "prima etapă" a "muncii pentru recunoaşterea acestei crime coloniale, pentru recunoaşterea acestei crime de stat".
Termenul - "crimă de stat" - nu figurează în propunerea de rezoluţie, rezultată în urma unei minuţioase activităţi de elaborare împreună cu partidul prezidenţial şi cu Palatul Elysee, pentru a ajunge la un text consensual, asupra unui subiect ce inflamează foarte mult spiritele atât în Franţa, cât şi în Algeria.
Propunerea a fost "cizelată cuvânt cu cuvânt", pentru a fi "coerentă" cu poziţiile Franţei, a explicat pentru AFP fostul deputat al partidului Renaşterea, Philippe Guillemard, care a lucrat asupra acestui text împreună cu Sabrina Sebaihi, înainte de a-i preda ştafeta lui Delpech.
Votul deputaţilor intervine la câteva săptămâni după anunţarea de către Palatul Elysee a unei vizite de stat a preşedintelui algerian Abdelmadjid Tebboune, "la sfârşitul lui septembrie-începutul lui octombrie".