Starea cinematografelor istorice din România s-a degradat de la an la an, în ultimele 3 decenii.
Cele mai multe spații, săli și grădini de cinema, care funcționau înainte de 1990, fie au fost vândute sau închiriate cu altă destinație, fie au fost date uitării de autorități.
Iar în prezent, multe sunt, de fapt, în paragină. Între timp, responsabilitatea administrării lor a fost pasată între diverse instituții.
În 1990 erau 430 de săli și grădini de cinema - în 2023 s-au redus la 103
De Ziua Culturii Naționale, dincolo de discursurile pline de patos și fior patriotic, este bine să punem și degetul pe rană. Pentru că situația cinematografelor istorice este de mai bine de 30 de ani un film cu final nefericit.
Ruină, jaf, delăsare, paragină, nepăsare. Foste cinematografe au devenit case de pariuri, magazine mixte, cafenele. Cele mai multe însă au fost victime ale unui sistem căruia pur și simplu nu i-a păsat de soarta lor.
În România, înainte de anul 1990, erau 430 de săli și grădini de cinema. În 1991, RADEF România Film a preluat administrarea sălilor și grădinilor din patromoniul Centralei România Film.
Însă managementul precar, dar și lipsa resurselor financiare au făcut ca aceste spații să se deterioreze de la an la an și să devină, astfel, nefuncționale.
În 2008, legea 303 a adus descentralizarea infrastructurii de cinematografe. Astfel încât peste 120 de săli și grădini au trecut din administrarea RADEF la autoritățile locale, adică la primării și consilii județene.
Practicile de consum cultural s-au schimbat, este adevărat. Însă cinematografia presupune și existența unei infrastructuri care să asigure proiecții diferite de cele destinale sălilor de cinema din Mall-uri, adică filmele de masă, Blockbusterele.
Iar una dintre scuzele autorităților locale, care nu investesc în reabilitarea cinematografelor istorice este aceea că nu există public pentru filmele considerate „de artă” sau „de festival”.
"M-am gândit și mă gândesc constant în perioada în care pregătim festivalul "One World Romania", un festival de documentar și drepturile omului, care are loc în aprilie. De fiecare dată, căutăm săli și opțiunile în București sunt destul de limitate, pentru că în afară de multiplexuri, nu există decât trei sau patru săli centrale unde filmul de artă sau filmul european, mai puțin comercial, poate să aibă acces.
Așa, ca formulă creativă, îți dau ceva "mură-n gură". Trebuie doar să crezi ce ți se pune și gata. Cam așa e și la literatură, trebuie să citești pentru a-ți forma un gust și un apetit pentru lucrurile astea. La fel e și la film: dacă nu vezi și nu ai unde să vezi, cum poți să spui că filmul de artă, care poate părea cu o formulă pretențioasă, nu este ceva ce îți trebuie? Mulți oameni cred că trebuie să se ferească de aceste filme pentru că sunt plictisitoare, complicate sau prea pretențioase. Dar nu-i așa.", a declarat regizorul Alexandru Solomon, pentru Euronews România.
