„Jaful secolului”, filmul după un scenariu scris de regizorul Cristian Mungiu, în cinematografe, din această primăvară

Imediat după decernarea Globurilor de Aur, s-a vorbit foarte mult despre actorul Sebastian Stan, recompensat cu o statuetă. Dar s-a vorbit și despre o viitoare producție cinematografică semnată de regizorul Cristian Mungiu. Iar protagonistul peliculei va fi chiar actorul Sebastian Stan.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Aș vrea să începem cu o bucurie recentă, pentru că a avut loc decernarea Globurilor de Aur și, desigur, avem din nou acest discurs despre cum iată că a câștigat un român „al nostru”, de fapt, de origine română, Sebastian Stan. Cum ați primit dumneavoastră premiul obținut de acesta?

Cristian Mungiu, regizor și producător: M-am bucurat pentru el, pentru că merita acest premiu și nu doar pentru filmul pe care l-a făcut, A different Man. Îl merita și pentru celălalt film în care a jucat (The Apprentice), care poate că e mai dificil. În filmul pentru care a câștigat Globul de Aur, A different Man, face o compoziție complexă, joacă cu mult machiaj, iar acest detaliu impresionează, de regulă, votanții americani pentru orice fel de premiu. Însă, pentru Sebastian Stan, provocarea de a juca rolul președintelui Trump într-un an electoral a fost mult mai complicată. Mi se pare că a făcut un rol foarte puternic, nuanțat, echilibrat și a avut un angajament mult mai mare în a-l juca pe Trump decât într-un rol mai convențional. Cred că acest premiu este o recompensă pentru amândouă filmele.

Sebastian își dorește foarte mult să fie un actor versatil și a început în ultimii ani să facă trecerea de la filmele Marvel și alte producții populare pentru publicul larg, către roluri dramatice. Din fericire, el are acest potențial. E mai ușor să obții roluri dramatice după ce ai o popularitate în filmele de masă, dar nu e neapărat simplu. El a reușit să facă acest pas. A început acum doi-trei ani cu roluri dramatice din ce în ce mai mici și s-a concentrat tot mai mult pe acest tip de carieră. A dat lovitura anul acesta, când la Berlin a câștigat primul premiu individual de actorie, pe nume propriu, tot pentru „A Different Man”. Apoi a venit filmul în care îl joacă pe președintele Trump și, în primul rând, s-a bucurat de două nominalizări la același premiu, o realizare foarte rară în istoria Globurilor de Aur, să fii atât de remarcabil în două filme deodată.

Dincolo de el, sigur că ne bucurăm și noi. Însă, ca să fim corecți, nu e cazul să ne arogăm prea multe merite pentru ce a făcut el, pentru că întreaga lui instruire s-a desfășurat în afacerea străină. El a plecat de copil și, prin voința lui și a familiei, a ajuns unde a ajuns. Deci, ne bucurăm, sigur, e foarte frumos că el ne permite să ne bucurăm prin discursul său, pentru că ar fi putut la fel de bine să nu menționeze România în acest discurs, să nu facă apel la rădăcinile sale și să se bucure de cariera pe care și-a construit-o alături de părinții lui. Așadar, suntem și noi mândri în acest moment. În același timp, însă, este important să vedem în ce măsură el poate să ne aducă bucurie și pentru un film în care să joace în limba română și, totodată, cât de posibil ar fi ca și alți actori la fel de talentați să încerce să aibă cariere internaționale vizibile, fără să fie nevoiți să treacă prin filtrul filmului American, dacă acest lucru este posibil.

„Fjord”, noul proiect în regia lui Cristian Mungiu, va fi filmat anul acesta în Norvegia

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Mi-ați aruncat o minge la fileu, despre viitoarea dumneavoastră producție, Fjord. Deja se vorbește mult despre această peliculă. Va fi în limba română și Sebastian Stan va vorbi în limba română?

Cristian Mungiu, regizor și producător: E un pic mai complicat. Eu nu prea vorbesc mult despre filmele pe care nu le-am realizat încă, pentru că încă este un proiect, este un film care se dezvoltă. În Fjord, Sebastian va vorbi în engleză, în română și într-o a treia limbă. Da, va vorbi și română. Ar fi mai mult decât faptul că este vorbită și limba română. Este un film care, într-o mare măsură, este românesc. Este un film pe care l-am inițiat noi, l-am început de aici, chiar dacă, în final, este o coproducție internațională destul de amplă. Pentru mine, în primul rând, și pentru noi, compania care producem pelicula, este o trecere spre un alt nivel. Odată ce angajezi staruri internaționale, de la buget la logistică, lucrurile se mută într-o altă zonă și este mult mai complicat să te organizezi altundeva.

Nu vom filma în România, însă ar fi prima dată când vom filma integral într-o altă țară. Am filmat deja două filme în afară, pe care le-am produs: filmul Ioanei Uricaru, Lemonade, în Canada, și filmul Teodorei Mihai (Traffic, n.red.) în Belgia și Olanda, dar pentru mine ar fi prima dată când aș filma integral într-un alt loc. Este un mix de actori care vorbesc norvegiană, suedeză, daneză și toți se înțeleg între ei în engleză, iar cei care sunt români vor vorbi și română. Deci va fi o experiență destul de complexă și nu mă aștept să fie foarte ușor de gestionat, pentru că acasă te organizezi altfel; știi că există niște obișnuințe culturale pe care le cunoști, dar când te muți într-un teritoriu foarte diferit, cu foarte multe diferențe, de la ritmul de lucru, la numărul de ore de lucru, până la felul în care se lucrează cu oamenii. Trebuie să-ți calibrezi așteptările în funcție de ceea ce vei găsi acolo.

Deocamdată, ce mă bucură este că reușesc să lucrez cu actorii și cu Sebastian, deocamdată de la distanță. Curând, o să ne întâlnim și vom lucra mai aplicat, la masă, iar, până să începem filmările, vom avea și lucrul pe locații. Va fi prima ocazie pentru el să se exprime și în limba română. Momentan, lucrăm la aceste două aspecte: să vorbească română cu un accent cât mai românesc și să vorbească și engleză cu un accent tot mai românesc. În prezent, are un accent foarte american, pentru că locuiește în Los Angeles, dar este o experiență pe care o pregătim de mult timp.

Eu m-am întâlnit cu Sebastian Stan, pentru prima dată, în 2007, când am prezentat la New York  Patru luni, trei săptămâni și două zile și Sebastian Stan era încă tânăr, venind cu mama lui pentru a vedea filmul, pentru a ne întâlni și pentru a discuta. După aceea, cariera lui a avut o ascensiune formidabilă și am rămas în legătură. Ne-a făcut plăcere să vină atunci în America. Când l-am chemat, a fost o surpriză colosală și pentru noi, dar și pentru el, să vedem cât de popular este atât în lume, cât și în România. Am tot căutat un proiect în care să lucrăm împreună și, după mai multe încercări și tentative, am considerat amândoi că acesta este proiectul potrivit.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Plecând de la subiectul filmului, Fjord, cred că este într-adevăr în această zonă. Este o temă recurentă în ultimii ani în filmele internaționale: imigranți, tot ceea ce presupune acest fenomen. Aș vrea să vorbim acum despre Traffic, un film cu o acțiune care se petrece în Belgia, dacă nu mă înșel, și care abordează oarecum aceeași temă. Este un film cu Ana Maria Vartolomei, un film deja premiat.

Cristian Mungiu, regizor și producător: Da, deja premiat. A fost la două festivaluri în toamnă, când și-a făcut debutul internațional și a fost premiat la amândouă: a câștigat premiul pentru cel mai bun film și premiul pentru Ana Maria Vartolomei, pentru cea mai bună actriță. Titlul în limba română al acestui film, care a avut o mulțime de titluri, va fi Jaful secolului. Despre imigranți poți să vorbești în foarte multe feluri. Imigranții nu sunt neapărat o temă în sine, dar ei pot fi un declanșator pentru o mulțime de discursuri sociale, despre diverse aspecte. Ce ne interesa pe noi foarte mult la Traffic, la Jaful secolului, era să găsim acel echilibru între povestea pe care voiam să o spunem, despre raportul nostru cu Occidentul, despre acest raport de inferioritate și superioritate pe care îl simțim mereu.

Pe de o parte, avem sentimentul că suntem exploatați când mergem să lucrăm acolo, iar pe de altă parte, avem sentimentul că acești occidentali sunt foarte naivi în raport cu cultura noastră, dacă suntem români sau balcanici. Era important ca acest film, care pornește de la o poveste adevărată, să ilustreze cum niște infractori români au pătruns extraordinar de ușor și au sustras tablouri de patrimoniu mondial în valoare de milioane de euro.

Chestiunea aceasta, dacă o investighezi puțin, spune ceva despre raportul nostru cu occidentalii, despre felul în care le-a fost lor ușor să pătrundă și despre motivațiile care i-au determinat să o facă. Așadar, am pornit de la această poveste a migrației pentru a face încă o dată un discurs despre relația noastră neîncheiată cu Occidentul, despre care continuăm să credem că s-a dezvoltat astfel pentru că noi am stat cu spatele, iar ei construiau catedralele acelea, în timp ce noi ne luptam cu paloșul cu turcii și-i împiedicam să ajungă acolo. Din păcate, în Occident, există multă toleranță față de străinii care vin, dar această toleranță nu include empatie sau simpatie. Nu prea se amestecă aceste clase sociale și, în general, fiecare își vede de treaba lui acolo, face ce are de făcut, dar nu înseamnă că intri într-un raport cu cei care trăiesc acolo. Ce a fost important pentru noi a fost să reducem cât mai mult posibil această prăpastie dintre filmul de autor și filmul de public.

Vedeți că am intrat într-o perioadă, în România, în care tot mai mulți spectatori regăsesc drumul către cinematografe. Dar pentru niște filme de public, deocamdată, cu o calitate destul de modestă. Eu aș vrea ca publicul să regăsească drumul și pentru filme narative, antrenante, chiar și filme cu un pic de acțiune, dar cu o calitate mai decentă.

„Jaful secolului” va apărea în cinematografe în această primăvară

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: O balanță între filmul de festival și filmul de public…

Cristian Mungiu, regizor și producător: Eu nu văd filmul de festival ca un manifest statutar care trebuie să fie plicticos, nici pe departe. Și am încercat întotdeauna, în filmele pe care le fac eu, să nu cad în capcana aceasta. În filmul acesta (Jaful Secolului – n.red.), pe care l-am realizat împreună cu Teodora Ana Mihai, încercarea noastră a fost ca prima parte a filmului, care se întâmplă în Țările de Jos, să fie extrem de antrenantă, pentru că toată lumea e curioasă să afle cum au intrat acești oameni acolo, cum le-a venit ideea. Da, cum este posibil să intri, să sustragi tablourile acelea și să vrei apoi să le vinzi, dar să nu-ți mai amintești exact cum îl chema pe pictorul tabloului.

Detalii foarte multe din povestea originală ne-au inspirat pentru povestea ficțională pe care o creăm. Trebuie spus că este o poveste ficțională. Am plecat de la această poveste, dar, ca întotdeauna, realitatea nu are adâncimea sondării pe care trebuie să o aibă un film, dar am păstrat ritmul. Am făcut un efort logistic considerabil ca să filmăm acolo și am pretenția că acest film are potențialul de a te ține pe scaun până la capăt. Este o poveste care, la vremea respectivă, când a apărut în presă, a stârnit multă curiozitate: cum s-a produs acel jaf, unde au ajuns tablourile acelea, ce s-a întâmplat cu ele până la sfârșit. În film, vom prezenta o ipoteză despre ce s-ar putea întâmpla cu ele în continuare, pentru că povestea nu este încă încheiată. Sper ca cât mai mulți oameni să vrea să afle răspunsul la aceste întrebări și să vină să vadă Jaful secolului, care va rula și în România din această primăvară.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Spuneați mai devreme despre raportarea emigranților față de țările în care se duc și chiar aș vrea să vorbim despre un film premiat la Cannes anul trecut, un film care va veni și în România, All We Imagine as Light, care abordează aceeași tematică, oarecum…

Cristian Mungiu, regizor și producător: Fiind în sezonul premiilor, m-am bucurat să văd că All We Imagine as Light este nominalizat pe aproape toate listele importante pentru cel mai bun film. Și regizoarea a fost nominalizată și pentru scenariu și pentru regie. Deși este un mic film indian, nu are prea mult de-a face cu Bollywood-ul, ca să fim cinstiți. Este un film foarte profund, foarte intens, despre un fel de migrare. Dacă vorbim despre migrarea internă, este vorba despre migrarea celor care trăiesc în zone unde nu se întâmplă nimic, spre orașele mari, unde pot găsi de lucru. India este o țară foarte mare și această migrare corespunde, dacă vreți, cu migrarea muncitorilor români în Belgia sau Italia. Migrarea produce un fel de înstrăinare între tine și cei de acasă, iar aceasta afectează relațiile care se sting treptat, pentru că nu poți trăi doar cu amintirea altcuiva. Și, totodată, filmul vorbește foarte mult despre încercările de emancipare într-o lume care nu are valorile progresiste ale Occidentului.

Ca să fim cinstiți, lumea noastră românească nu prea are aceste valori progresiste, pe care le privim adesea cu nonșalanță și superioritate, considerându-le mofturi ale unor occidentali sofisticați care nu au altceva mai bun de făcut. Dar în filmul regizoarei Payal Kapadia, All We Imagine as Light, aceste teme sunt tratate cu o subtilitate grozavă. Este un film bazat pe prietenia dintre două surori medicale și pe relațiile dintre trei femei de vârste diferite, care încearcă să-și descopere un fel de lume interioară din care au migrat, pentru a supraviețui în lumea reală. Mă bucur mult că suntem în legătură cu regizoarea.

Pe 22 ianuarie va avea loc o avanpremieră cu ajutorul Ambasadei Indiei și, din 24 ianuarie, acest film va intra în cinematografe. Când am prezentat filmul la Les Films de Cannes a Bucarest, a fost foarte mult interes pentru acest film care a luat Grand Prix la Cannes și sper că cei care sunt interesați de acest gen de film, sensibil și delicat, cu emoție, vor veni să-l vadă pe ecranele noastre.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Până să vorbim despre ecrane, situația cinematografelor în România o știm. La noi, cinematograful a devenit mai degrabă acea sală de la Mall, pentru că știm foarte bine cât de dramatică este situația cinematografelor, care nu sunt restaurate. Totuși, avem acces la filme bune pe platformele de streaming care, orice s-ar spune, au câștigat foarte mulți fani, deveniți veritabili cinefili în ultimii ani și aș vrea să vorbim despre o apariție nouă. Pentru că este rar să avem serii românești, cum spuneați, care să aducă foarte multe elemente de calitate. Vorbim despre seria SUBTERAN, cu Ana Ularu, o serie așteptată, fără îndoială, o producție importantă.

Cristian Mungiu, regizor și producător: Ne-am bucura să putem fi parte din acest proiect. Și cumva asta arată și o anumită filosofie pe care o avem. Nu suntem talibani, în sensul în care să producem doar un anumit gen de filme. Vorbeam înainte să începem despre Amintiri din Epoca de Aur 3, pe care vrem să-l producem anul viitor. În același timp, am fost foarte implicați în serviciile de producție, în producția de serii românești, în limba română. În ultimii cinci-șase ani, încă înainte de pandemie, am fost în spatele fiecărei serii românești care a fost pe HBO. Și aceste serii au primit o grămadă de premii internaționale. Au fost foarte apreciate în momentul de față.

Ne-am bucurat în momentul în care am fost abordați de Netflix să concretizăm această primă serie românească. Pentru că la Netflix sunt foarte multe serii, diverse genuri. Dar totuși, pentru industria românească de filme, este important că Netflix a decis să facă un film în limba română, cu un scenariu ancorat în realitatea românească, chiar dacă folosește un pattern din ăsta de limbaj englez-american. Am făcut tot ce am putut pentru ca filmul să ajungă exact în această nișă, în care să nu fie un stereotip american adaptat la România, ci să fie cât mai bine executat pentru cei care vor să urmărească filme pe platformă.

Aportul cinematografelor trebuie să fie înțeles de toți: la traficul din lume de astăzi, la traficul din București și la cât de ocupați suntem, este evident că o parte din spectatori aleg să vadă filme acasă, pe canapea, pe platforme. Important este să le propui și alt gen de filme decât cele standardizate, care îți oferă doar un minimum de ocazie să îți folosești gândirea creativă și critică, să ai ceva de analizat. Totuși, nu trebuie să producem doar "gumă de mestecat" pentru Blockbusters.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Blockbusterul oricum are locul lui asigurat…

Cristian Mungiu, regizor și producător: Blockbusterele vor domina întotdeauna piața. Te duci la cinema și vrei să te distrezi. Înainte, stai cu prietenii și apoi te uiți la filme. Astăzi, vezi ce începe, și mergi să-l vezi la Mall. Locul filmului de autor nu este la Mall. Da, asta nu înseamnă că nu trebuie să existe această nișă. Pentru că, într-adevăr, aceste filme hrănesc mult mai mult educațional tineretul și pe cei care au nevoie de o diferențiere de gust, le oferă mult mai mult decât filmele care normează, care standardizează și care folosesc cinematografia doar ca pe o industrie din care să iasă profit. Deci oferă doar minimum necesar.

Nu zice nimeni că dacă adaugi un pic de "flavour" la aceste filme, cum s-a încercat în Subteran, să fie în română, să fie cu actori români, să aibă secvențe care păstrează ritmul dorit în film, dar totuși să se apropie mai mult de realitatea de aici, atunci este un câștig. Dacă acum în România faci filme cu mașini aruncate în aer și cu oameni care trag cu arme, cum vedem în filmele americane, trebuie să găsești o cale de a păstra ritmul. Da, poți folosi niște elemente plauzibile.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Pe de altă parte, mă gândeam acum la anul trecut, de exemplu Oppenheimer, un film cu succes de box-office și un film recompensat cu premii la Oscar și Globurile de Aur. Există oarecum și această rețetă, o îmbinare perfectă?

Cristian Mungiu, regizor și producător: Se poate găsi, dar nu e ușor. Bugetul e foarte mare și totodată este un film care pornește de la un personaj foarte cunoscut și o realitate foarte cunoscută. Oricând faci apel la o personalitate, la Cernobîl, la bomba nucleară, la biografii de persoane publice, cum face cinematografia americană în mare măsură, e normal că pleci de la o bază de notorietate. De aceea se fac atât de multe ecranizări. Cine investește într-un astfel de film vrea să fie sigur că există o masă de oameni interesați. Un exemplu bun în acest sens este filmul Anora din acest an, al lui Sean Baker, care a fost complet ignorat la Globurile de Aur, de exemplu.

Nu trebuie să punem prea multă importanță asupra acestor premii, pentru că există multe premii americane. Globurile de Aur sunt cele mai vizibile, pentru că aparțin unui grup care reușește să le facă populare pe TV. Este bine să contrabalansăm meritele acestor filme atunci când ele apar. Când faci liste de filme cu cele mai bune, e bine să existe o balanță. Unele dintre filmele premiate sunt apreciate de critici, care sunt cinefili. Deci e bine să relativizăm un pic chestiunea aceasta cu premiile. Dacă putem să vedem cât mai multe dintre aceste filme pe ecran, să ne facem propria noastră listă de valorificare, este mult mai bine.

Alida Mocanu, jurnalistă Euronews: Pentru 2025, din ce știm că urmează să apară, ce ar trebui să urmărim cu atenție? Care sunt producțiile noi?

Cristian Mungiu, regizor și producător: Vor apărea în curând multe filme nominalizate la Oscar, care încă nu au apărut și urmează să fie distribuite. Multe dintre filmele care au fost la Cannes anul trecut și care nu și-au găsit încă loc în săli. Cred că încă rulează filmele de la Cannes în România, precum Anora și Emilia Perez. În curând va fi distribuit și filmul lui Miguel Gomes (Grand Tour – n.red.), pe care vă invit să-l vedeți, este absolut spectaculos și diferit. De asemenea, filmul lui Rasoulof (The Seed of the Sacred Fig – n.red), care încă nu a fost distribuit, dar apare și el pe listele pentru Oscar, pentru film străin. De data aceasta sunt mai multe filme românești. Unele dintre ele le-am prezentat și noi în avanpremierele toamnei, iar acum fiecare își caută locul.

Până la Cannes, oferta de filme va fi destul de importantă. Cred că luna aceasta și până în februarie, va fi o perioadă concentrată pe filmele din premiile americane, dar va fi loc și pentru celelalte. În ce ne privește, așteptăm cu mare bucurie să prezentăm publicului românesc un film pe care m-am bucurat să-l văd că criticul de film român Ionuț Mareș l-a pus pe primul loc în topul celor mai bune filme ale anului trecut. Este filmul lui Albert Cerra (Tardes de soledad – n.red.), care a câștigat marele premiu la San Sebastian. Nu este un film simplu, nu e un film ușor, dar este un film care fără îndoială va atinge o audiență profundă, schimbând felul în care înțelegem lucrurile și cinematograful. Albert Cerra este un autor provocator și destul de radical, iar noi abia așteptăm să găsim momentul potrivit pentru a-l aduce pe ecrane. De asemenea, căutăm cea mai bună dată de premieră pentru Jaful Secolului, care sperăm să fie pe placul publicului din România.