Târgul de cariere organizat de Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB), POLIJobs, care conectează companiile inovatoare cu unii dintre cei mai străluciți studenți ingineri, a ajuns la cea de-a V-a ediție și va avea loc în perioada 16-17 noiembrie, între orele 10.00-17.00, în Hol AN din Rectorat.
𝗣𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟲𝟬 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗮𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝘁𝗼𝗽 𝗱𝗶𝗻 𝗱𝗼𝗺𝗲𝗻𝗶𝘂𝗹 𝗶𝗻𝗴𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶𝗲𝗶 au pregătit numeroase oportunități de carieră: programe de burse, internshipuri, joburi part-time sau full-time, entry-level, middle-level sau senior level.
Altex, printre companiile participante
Printre companiile participante se numără și Altex, care este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.
Încă de la ȋnceput, compania Altex și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile. Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.
Care este principala provocare a companiei Altex în contextul economic și social actual?
„În contextul actual întreg mediul de business se confruntă cu o serie de provocări: de la creșterea prețurilor la energie, creșterea inflației iar acestea se resimt prin creșteri de prețuri majorate la nivel național și internațional. Altex s-a adaptat rapid vremurilor, însă a fost un efort financiar semnificativ din partea angajatorului prin dublarea valorii tichetelor cadou, și ulterior majorarea valorii tichetului de masă pentru peste 4.000 de angajați”, a precizat Altex, într-un comunicat.
Cum găsește Altex un limbaj comun cu noua generație de angajați?
Soluțiile găsite de Altex pentru un limbaj comun cu noua generație de angajați sunt numeroase.
„Datorită ritmului galopant în care tehnologia avansează, Altex derulează frecvent, pentru angajați, programe de cunoaștere a produselor și a tehnologiei, organizate împreună cu furnizorii și colaboratorii. Lucrăm la implementarea unor programe de învățare și dezvoltare „Revolutionary Learning”, prin care urmărim să asigurăm un echilibru între nevoile angajaților și cele ale clienților, ținând cont de nevoile companiei. Punem accent pe sistematizare. Organizăm workshop-uri, care au ca scop dezvoltarea profesională a angajaților, îmbunătățirea capacităților tehnice, comerciale, automatizarea și digitalizarea proceselor și activităților pe fiecare verticală din organizație”, a mai adăugat compania.
Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții Altex au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online, pe www.altextravel.ro.