Organizația Națiunilor Unite a inclus armata Israelului pe o listă a agresorilor care au admis violențe împotriva copiilor. Anunțul a fost făcut de către ambasadorul israelian la ONU, care a calificat decizia drept una rușinoasă.
Și ministrul de externe de la Tel Aviv a criticat decizia care, potrivit lui, va avea consecințe asupra relațiilor dintre Israel și Națiunile Unite.
Organizația Națiunilor Unite a inclus armata Israelului pe o listă a agresorilor care au admis violențe împotriva copiilor
Informațiile privind acuzațiile aduse armatei Israelului vor fi incluse într-un raport mai amplu care va fi prezentat săptămâna viitoare de Consiliului de Securitate al ONU.
Decizia Națiunilor Unite vine la puțin timp după ce armata Israelului a bombardat o școală din Fâșia Gaza, unde se ascundeau mai mulți refugiați. Cel puțin 35 de oameni, inclusiv copii, au murit.
Pe de altă parte, Israelul spune că în școala administrată de ONU se ascundeau militanți Hamas.
De la începutul războiului din Fâșia Gaza, cel puțin 15 mii de copii au fost uciși, potrivit datelor ministerul Sănătății din regiune, controlat de Hamas. De asemenea, mii de copii au nevoie urgentă de asistență umanitară. Este și cazul celor din taberele de refugiați, care suferă din cauza insuficienței de alimente și apă potabilă. Temperaturile ridicate din ultima perioadă complică și mai mult situația lor.
Cetățean din Gaza: "Nu avem apă și nici mâncare. Copiii noștri mor de sete. Nu ne spălăm, suntem murdari, nu mai intrăm în băi. Nu avem nimic pentru a supraviețui. Nu avem nimic. Nu avem apă, nu avem electricitate, nimic. Nu avem niciun fel de apă de băut. De șase ore caut un pic de apă, chiar ape reziduale, ca să beau, dar nu găsesc. Suntem aproape de moarte din cauza lipsei de apă. Aveți milă."
Oamenii stau la coadă ore întregi sub soarele arzător pentru a primi câțiva litri de apă potabilă. Aproape toată infrastructura și fântânile de apă din zonă au fost distruse în timpul luptelor, iar acum singura salvare pentru oameni sunt ajutoarele.
Cetățean din Gaza: "Este o mare problemă. Așteptăm ca unul dintre donatori să vină, să i se facă milă de noi și să ne aducă apă. Nu avem apă, nu există fântâni, nu există nimic. Este un dezastru, un dezastru total. Viața se bazează pe apă. Nu există viață, fără apă."
Organizația Națiunilor Unite a avertizat că insuficiența de apă a crescut riscurile răspândirii holerei printre civili. De asemenea, creșterea temperaturilor afectează mult sănătatea oamenilor, care nu se hidratează suficient.
Recent, Curtea Penală Internațională a cerut mandat de arestare pe numele prim-ministrului și ministrului apărării din Israel pentru presupuse crime de război. Mandat de arestare este cerut și pentru mai mulți lideri Hamas.