Pe 30 octombrie 2015 a avut loc incendiul din clubul Colectiv. Atunci au murit 65 de persoane, la diferite intervale de timp. La opt ani de atunci, România încă are cluburi cu mari deficiențe atunci când vine vorba de protecția la incendii.
Legislația a rămas încremenită în timp, iar sute de localuri, școli și spitale din țară nu au nici acum autorizație de siguranță la incendiu. Colectiv a fost a fost cel mai grav accident care a avut loc în România, după 1989.
Opt ani de la tragedia de la Colectiv
Incendiul din clubul Colectiv s-a declașat în noaptea de 30 octombrie 2015, în timpul lansării unui nou album al trupei rock Goodbye to Gravity. La o jumătate de oră după începerea concertului, din cauza artificiilor, tavanul clubului a fost cuprins de flăcări violente. Camerele de supraveghere montate au înregistrat cum spectatorii încep să se calce în picioare pentru a ajunge la ieșire.
Un raport al Corpului de Control al premierului a constatat că intervenția de urgență din noaptea incendiului a fost necoordonată și cu multe improvizații. Planul Roșu a fost declanșat târziu, la 18 minute de la primele apeluri la 112. Unele echipaje s-au panicat și au început să comunice haotic informații către dispecerat.
Autoritățile au fost depășite de situație
Multe dintre victime au murit din cauza infecțiilor luate din spitale și pentru că nu aveam centre de tratare a marilor arși. Cu toate acestea, ministrul Sănătății de la acea vreme, Nicolae Bănicioiu garanta că nu ne lipsește nimic din spitale.
Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății din momentul tragediei de la Colectiv (01.11.2015): "Există tot ce ne trebuie. Practic, toată lumea are tot ceea ce este necesar. Oamenii trebuie să știe că se face tot ceea ce este necesar pentru acești pacienți".
Bâlbele și incompetența autorităților au dus la demisia Guvernului Ponta. Peste 30 de mii de oameni au protestat la începutul lunii noiembrie 2015 cu mesajul ,,Corupția ucide!"
Klaus Iohannis (04.11.2015): "Târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie să se producă."
În acest caz, justiția s-a mișcat în ritm de melc. În 2016, procurorii i-au trimis în judecată pe primarul Cristian Popescu Piedone, pe patronii clubului Colectiv și pe reprezentanții firmei de la care proveneau artificiile. Primele condamnări au fost pronunțate abia în 2019. Pentru că decizia magistraților nu a fost definitivă, Cristian Popescu Piedone a candidat și a fost ales pentru un nou mandat de primar al Sectorului 5.
Primele condamnări, la șapte ani de la tragedie
Primele condamnări definitive în acest dosar au venit în mai 2022, la aproape șapte ani de la tragedie. Piedone a fost condamnat la patru ani de închisoare, cei trei patroni ai clubului Colectiv au primit câte 11 ani, opt și respectiv șase ani de închisoare, pirotehnistul șase ani și zece luni și cei doi pompieri de la ISU București câte opt ani și opt luni.
Persoanele condamnate au fost obligate să plătească victimelor și familiilor acestoara daune morale și materiale de peste 50 de milioane de euro.
Singurul care a scăpat de plata daunelor, dar și de închisoare, după doar un an și o lună de stat în spatele gratiilor, a fost primarul Cristian Popescu Piedone. A fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Cristian Popescu Piedone (21.06.2023): "Vă era dor de mine, nu? Să-mi zică mie orice politician din România, din lume, că e fată mare. Nu, nu există! Fiecare cu păcatele lui. Eu am vrut de la început să răspund pentru păcatele mele. Din păcate, am răspuns pentru altcineva Să nu mă întrebați dacă voi cere despăgubiri morale. Nu, nu voi cere".
Întrebat dacă se întoarce la primărie, el a spus: "Păi cu siguranță că da".
Și ceilalți condamnați în dosarul Colectiv au încercat să scape de închisoare, dar li s-au respins cererile. Vorbim de Patronul Clubului Colectiv și cei doi pompieri de la ISU Bucureşti.
În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, aceasta este la stadiul de... lege pe hârtie. România nu a învățat nimic după Colectiv, statul nu a găsit altă soluție decât cea de a înăspri procedura de obținere a avizului. În continuare, sute de instituții ale statului funcționează fără avizul ISU.