Consiliul de Securitate al ONU a votat o rezoluție care cere încetarea focului în Gaza în timpul Ramadanului. Statele Unite s-au abținut pe motiv că documentul ar putea afecta negocierile pentru a opri ostilitățile. Imediat, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a anunțat că anulează vizita unei delegații diplomatice la Washington în semn de protest.
Rezoluția, susţinută de Rusia şi China şi de Grupul Arab, cere și eliberarea tuturor ostaticilor. Este primul document adoptat în acest sens însă adoptarea lui nu înseamnă că luptele se vor opri în timpul lunii sfinte a Islamului, care se încheie pe 9 aprilie. Reprezentantul palestinian a salutat votul istoric și a cerut ca Israelul să pună rezoluția în aplicare.
Riyad Mansour, ambasadorul palestinian la ONU: ”Rezoluţiile Consiliului de Securitate sunt obligatorii şi dacă Israelul nu o va implementa, atunci este datoria Consiliului de Securitate să folosească Capitolul Şapte pentru a lua măsuri şi măsuri punitive pentru a-I face să se supună rezoluţiei Consiliului de Securitate.”
Civilii din Gaza spun că o încetare luptelor doar în timpul lunii sfinte a Islamului nu este de ajuns.
”Nu dorim ca o încetare a focului să fie temporară. Vrem una completă, constantă și permanentă. Orice mai puțin de atât nu este necesar. Astăzi se va opri (n.red. războiul), iar mâine ne vom întoarce la rachete, distrugere și ucidere”, spune un bărbat.
Ce condiții impun autoritățile din Israel pentru a opri ostilitățile din Gaza
În prezent se poartă negocierii cu ajutorul SUA, Qatarului și Egiptului pentru un armistițiu în Fâșie. Israelul se arată deschis să înceteze operațiunile timp de șase săptămâni, în schimbul eliberării a 40 din cei 130 de ostatici încă deţinuţi de Hamas.
Yoav Gallant, ministrul israelian al Apărării: ”Nu avem niciun drept moral să oprim războiul din Gaza până când nu îi aduce acasă pe toți ostaticii. Dacă nu ajungem la o decizie clară şi decisivă în Gaza, acest lucru ne poate duce mai aproape de război în nord.”
După ce Benjamin Netanyanu a anunțat că anulează vizita unor înalți oficiali israelieni la Washington, Casa Albă s-a declarat foarte dezamăgită de decizia premierului de la Tel Aviv. În urma atacului din 7 octombrie anul trecut 1.200 de israelieni au fost uciși și alți 250 au fost răpiți de Hamas. Potrivit autorităților sanitare din Gaza, controlate de militanți, peste 32.300 de palestinieni au fost uciși în războiul declanșat după atentat.