Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trimite echipe de experţi şi zboruri cu materiale medicale către Turcia şi Siria după cutremurul devastator de luni, relatează Reuters, citată de Agerpres.
OMS va trimite o delegaţie la nivel înalt pentru a-şi coordona răspunsul precum şi trei zboruri cu materiale medicale, dintre care unul este deja în drum spre Istanbul, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Un cutremur puternic a lovit luni dimineață sud-estul Turciei și Siria
„Nevoile în materie de sănătate sunt foarte mari”, a subliniat dr. Iman Shankiti, reprezentantul OMS pentru Siria.
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,7 a lovit luni dimineață sud-estul Turciei și Siria, potrivit AFAD (Organizația de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia). Un al doilea seism, de 7,6, a avut loc câteva ore mai târziu. Numărul deceselor confirmate se apropie de 15.000, iar numărul total de răniți în Turcia și Siria a urcat miercuri la peste 34.000.