Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Olimpicii din loturile internaționale, nemedaliați, nu primesc burse. Consiliul Național al Elevilor: ”Este o nedreptate”

Elevii care fac parte din loturile care reprezintă România la olimpiadele internaționale, dar care nu obțin o medalie, pierd bursa de excelență promisă de ministerul Educației. Este vorba de un ordin de ministru, care inițial prevedea burse de excelență pentru toți olimpicii internaționali și care a fost schimbat pe ultima sută de metri. 

Toți elevii calificați în loturile restrânse ale olimpiadelor internaționale urmau să beneficieze de bursa de excelență, chiar dacă până acum nu au primit. Intenția a fost deosebit de bine primită de asociile elevilor, pentru că arăta interes pentru susținerea excelenței. Numai că intenția nu s-a mai materializat. Părea bătută în cuie, având în vedere că trecuse și de Consiliul pentru Dialog Social, dar varianta publicată în Monitorul Oficial nu mai prevede acest aspect. 

Consiliul Național al Elevilor a transmis că este „o nedreptate făcută cu ușile închise” și „condamnă ferm decizia de a-i elimina pe olimpicii internaționali de pe lista beneficiarilor bursei de excelență olimpică II.”

„Nu putem închide ochii cu privire la nedreptățile făcute cu ușile închise care ajung să creeze sentimente reale de neîncredere ale elevilor în sistemul de învățământ. Consiliul Național al Elevilor condamnă ferm decizia de a elimina elevii participanți la loturile olimpice internaționale de pe lista beneficiarilor bursei de excelență olimpică II și includerea acestora pe lista beneficiarilor bursei de merit”, potrivit CNE. 

David Anghel, olimpic internațional medaliat cu aur la Matematică: ”Este evident că o lege care îți garantează că vei ajunge la Olimpiada Internațională, vei primi o bursă, te va motiva să vrei să ajungi în lot.”

Vlad Spătaru, olimpic internațional medaliat cu aur la Matematică: ”Consider că este important. Până la urmă, toată lumea din lot reprezintă țara și este un element care-i motivează să participe și să muncească mai tare.”

Ministerul Educației a transmis că decizia de a exclude olimpicii internaționali nemedaliați de la bursele de excelență, în valoare de 750 de lei, a fost luată în baza Legii Educației. Le va rămâne încă cea de merit, de 450 de lei. 

Experții în educație susțin că o astfel de măsură este descurajantă. Un alt exemplu vine din mediul privat, unde liceul cu cei mai mulți olimpici din țară oferă burse de studiu integrale și complet gratuite elevilor care ajung în loturile olimpiadelor internaționale. 

Alina Farcaș, profesor la Liceul Internațional de Informatică: ”La sfârșit de clasa a VIII-a, noi ne uităm pe clasamentul olimpiadelor, la rezultatele olimpiadelor naționale în mod special, iar elevii cei mai buni  primesc o scrisoare de intenție din partea noastră, le spunem cât de mult ne dorim să facă parte din echipa noastră.”

Anul trecut România a avut 183 de olimpici internaționali medaliați. 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE