Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Numărul animalelor abandonate crește. În Germania, unii oameni nu-și mai permit să aibă grijă de animalele de companie

Prețurile crescute determină tot mai mulți nemți să-și abandoneze animalele de companie. Stăpânii spun că nu-și mai permit să le cumpere hrană și să le ducă la veterinar. Rezultatul - adăposturile din Germania se confruntă cu un flux tot mai mare de animale abandonate.

Incertitudinea economică și inflația care a ajuns la o medie anuală de 6.8% în iunie i-au determinat pe mulți germani să-și abandoneze animalele de companie.

Romano Koellisch, adăpostul de animale Cologne Dellbrueck: ”Oră de oră, primim o mulțime de solicitări pentru a aduce câini în centru. Circumstanțele financiare joacă un rol important, dar la fel și cele umane. Situația aceasta ne ține foarte, foarte ocupați în momentul de față.”

Animale adoptate în timpul pandemiei

Mulți oameni au adoptat animale în timpul pandemiei, din cauza singurătății. Odată cu războiul din Ucraina, au apărut și problemele economice. Unii stăpâni nu și-au mai permis mâncarea și serviciile veterinare de care au nevoie animalele lor.

Lea Schmitz, purtător de cuvânt al Asociației Germane pentru Protecția Animalelor: ”Adăposturile primesc în jur de 350.000 de animale noi în fiecare an. Dintre acestea, majoritatea sunt câini și pisici, dar și animale mici și chiar unele din ce în ce mai exotice. Suntem puși față în față cu situația în care oameni care și-au luat animale vor să scape de ele.”

La fel ca în Germania, oameni din toată Europa se confruntă cu prețuri din ce în ce mai mari pentru bunuri esențiale precum mâncarea, curentul electric și căldura. Unii aleg să economisească cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să-și părăsească animalele de companie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE