Dreptul Ucrainei de a se apăra nu se oprește la graniță, a declarat Mark Rutte, în prima sa vizită la Kiev, în calitate de secretar general al NATO. La rândul său, Volodimir Zelenski a solicitat aliaților să contribuie la interceptarea rachetelor și dronelor ruse, care vizează Ucraina. Aliații urmează să discute la baza militară Ramstein despre autorizarea folosirii armelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul rus.
În prima sa vizită la Kiev în calitate de secretar general al NATO, Mark Rutte s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, în timp ce alarmele de raid aerian au sunat de mai multe ori în capitala Ucrainei.
Președintele ucrainean i-a prezentat așa-numitul ”plan al victoriei”, înaintea reuniunii aliaților de la baza militară Ramstein, care va avea loc săptămâna viitoare, în Germania. Principalul subiect: permisiunea de a folosi armele cu rază lungă de acțiune pentru a lovi țintele militare de pe teritoriul rus.
Mark Rutte, secretarul general al NATO: „Evident că Ucraina are dreptul de a se apăra. Legea internațională este de partea Ucrainei, ceea ce înseamnă că acest drept nu se termină la graniță. Rusia este cea care desfășoară acest război ilegal. Asta înseamnă că a ținti avioanele de luptă ruse și rachetele înainte ca ele să poată fi folosite împotriva infrastructurii civile ucrainene poate salva vieți”.
- De ce planul de pace al Ucrainei e diferit de cel al victoriei. Explicațiile ambasadorului ucrainean în România
- Ce urmărește Ucraina prin „Planul victoriei”. Zelenski: „Rusia trebuie obligată să accepte pacea”
- Rușii au atacat civilii din Harkov cu o bombă glisantă. Cel puţin 10 răniţi, potrivit responsabililor locali
Zelenski a cerut, din nou, livrarea de armament, inclusiv arme cu rază lungă de acțiune. Liderul ucrainean a fost întrebat dacă se teme că războiul din Orientul Mijlociu va afecta planul său de pace.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Cea mai bună opțiune pentru ca Ucraina să nu fie dată uitării este de a răspunde cu arme, de a da permisiunea corespunzătoare, din punctul meu de vedere. Și să ne ajutați să doborâm dronele inamicului, apropo, sunt aceleași drone și rachete iraniene, să ajutați la doborârea lor în același fel în care sunt doborâte pe cerul Israelului”
Noul șef al NATO, un vechi suporter al Kievului, a spus că drumul Ucrainei spre aderarea la NATO este ireversibil. El a amintit despre ajutorul de 40 de miliarde de euro, bani alocați de aliați pentru a asista Ucraina în procesul către statutul de membru, dar și decizia de a forma un comandament NATO la Kiev cu scopul antrenării militarilor.