Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă misiune NASA, un instrument orbital, a permis detectarea din spaţiu a zeci de „super-emiţători” de metan, o performanţă care, potrivit oamenilor de ştiinţă, ar putea contribui la acţiunile pentru limitarea emisiilor în atmosferă a acestui puternic gaz cu efect de seră, transmite miercuri AFP, citată de Agerpres. Aceşti „super-emiţători” sunt, în general, locuri din sectoare asociate combustibililor fosili, tratării deşeurilor sau chiar din domeniul agricol.

Combaterea scurgerilor de metan

Lansată în spaţiu în iulie şi instalată pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), misiunea, denumită EMIT (Earth Surface Mineral Dust Investigation), avea iniţial scopul de a observa modul în care deplasarea prafului încărcat cu particule minerale, purtat de vânt din deşerturi şi alte regiuni aride, afectează clima prin captarea sau blocarea căldurii Soarelui, contribuind astfel la încălzirea sau răcirea planetei.

Acest instrument s-a dovedit însă util şi pentru o altă sarcină crucială: el a permis observarea a peste 50 de „super-emiţători” în Asia Centrală, Orientul Mijlociu şi sud-vestul Statelor Unite, a anunţat marţi agenţia spaţială americană NASA.

Această capacitate „nu doar că îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să identifice mai eficient locurile din care provin scurgerile de metan, dar şi să înţeleagă cum pot fi combătute, şi acest lucru rapid”, a declarat directorul NASA Bill Nelson.

Înconjurând Pământul o dată la 90 de minute de la bordul ISS, la o distanţă de aproximativ 420 de kilometri de Pământ, EMIT este capabil să scaneze regiuni vaste ale planetei, putând în acelaşi timp să se concentreze pe zone mici, cât un teren de fotbal.

De ce ne interesează emisiile de metan?

În Turkmenistan, instrumentul a identificat un grup format din 12 nori de metan proveniţi din infrastructura asociată producţiei de petrol şi gaze, la est de oraşul-port Hazar. Îndreptându-se spre vest, unii dintre aceşti nori se întind pe 32 de kilometri.

În statul american New Mexico, un alt nor de aproximativ 3,3 kilometri lungime a fost detectat în zona unuia dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume. În Iran, la sud de Teheran, a fost observat un nor de metan de cel puţin 4,8 kilometri, emis dintr-un complex de tratare a deşeurilor. Gropile de gunoi pot reprezenta o sursă majoră de metan, care rezultă din procesul de descompunere.

Oamenii de ştiinţă estimează că aceste trei regiuni eliberează în atmosferă 50.400, 18.300, respectiv 8.500 de kilograme de metan pe oră.

Metanul este responsabil pentru aproximativ 30% din încălzirea globală. Deşi rămâne în atmosferă mult mai puţin timp comparativ cu dioxidul de carbon (CO2), metanul are un potenţial de încălzire de 80 de ori mai mare pe o perioadă de 20 de ani.

O reducere a emisiilor de metan este, prin urmare, crucială pentru îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris privind clima.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE