Nivelul Dunării a scăzut atât de mult din cauza secetei încât de-a lungul fluviului au apărut insule de nisip.
Navele cu marfă înaintează cu dificultate printre obstacolele apărute peste noapte. Iar situația devine tot mai periculoasă, pe măsură ce nivelul continuă să scadă.
La Corabia, în județul Olt, o insulă de nisip apărută în apropierea malului românesc, arată că Dunărea este în scădere. Fluviul este cu șase centimetri sub nivelul normal.
Ambarcațiunile turistice nu mai pot ieși din port, iar cele comerciale înaintează cu dificultate.
”Apa e foarte mică și nu se poate ieși din port. În fiecare an, de când au crescut temperaturile, cam așa este. Portul turistic nu se poate folosi și ambarcațiunile circulă mai mult pe partea cealaltă a mini-insulei, nu aceasta este insula de bază, insula este Băloi și se poate face agrement.”, spune un localnic.
”Se circulă cu pescaje mai mici, asta înseamnă în jur de 1,90-2 m, sunt ceva probleme, adică la adâncimi mici. Armatorii și-au adaptat pescajele la cotele existente.”, a declarat Ioan Neacșu, șef sector navigabil.
În lipsa precipitațiilor, nivelul Dunării va continua să scadă zilele următoare. Minimul istoric a fost atins în septembrie 2003, când debitul a ajuns la 1500 metri cubi pe secundă.