Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Musk intervine în războiul lui Trump. Miliardarul vrea zero tarife în relația comercială SUA-Europa

Elon Musk îl contrazice pe Trump în privința războiului comercial declarat Uniunii Europene. Miliardarul speră că într-o bună zi Statele Unite și Europa vor ajunge la un parteneriat în care nu vor mai exista niciun fel de tarife.

El a mai spus că l-a sfătuit pe președinte în acest sens. Musk, care este șeful Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, a avut o intervenție online la conferința partidului de extremă dreapta Liga, condus de Matteo Salvini.

Sper că poate exista o relație foarte apropiată între America și Europa. Și, spre exemplu, sper că în ceea ce privește tarifele...în cele din urmă sper să se ajungă la concluzia că atât Europa, cât și Statele Unite ar trebui să treacă, în mod ideal, din punctul meu de vedere, la o situație cu tarife zero, creând efectiv o zonă de liber schimb între Europa și America de Nord. Asta este ceea ce sper eu să se întâmple.

Și, de asemenea, mai multă libertate pentru oameni să se deplaseze între Europa și America de Nord dacă doresc. Dacă doresc să lucreze în Europa sau în America, din punctul meu de vedere, ar trebui să li se permită să facă acest lucru. Acesta a fost cu siguranță sfatul meu pentru președinte.”, a declarat Elon Musk.

Trump, despre panica la burse: Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca

Donald Trump a relativizat duminică panica bursieră cauzată de noile sale taxe vamale, comparând-o cu ''un tratament'' destinat să vindece bolile economiei americane.

Uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca”, le-a declarat președintele Statelor Unite jurnaliștilor la bordul avionului prezidențial Air Force One, în timp ce indicii bursieri se îndreptau spre o nouă scădere luni.

Întors la Washington după un weekend la reședința sa Mar-a-Lago, în Florida, președintele a fost întrebat despre prăbușirea piețelor financiare de când a anunțat miercuri taxe vamale de cel puțin 10% la toate importurile americane.

El a asigurat că țara sa este ”mult mai puternică” de la anunțul acestor măsuri și a subliniat că scăderea piețelor nu a fost o dorință deliberată din partea sa.

Dar vreau să rezolvăm deficitul pe care îl avem cu China, cu Uniunea Europeană și cu alte țări. Nu vreau nicio cădere (pe nicio piață). Dar uneori trebuie să iei un tratament pentru a te vindeca. Singura modalitate de a rezolva această problemă sunt tarifele”, a motivat Trump.

Trump a asigurat că a vorbit în weekend ''cu mulți europeni, asiatici, din întreaga lume. Toți sunt disperați să ajungă la un acord''.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE