Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Morți în gropi comune din Liman. Peste 30 de soldați ucraineni au fost exhumați până acum

32 de soldați ucraineni au fost exhumați dintr-o groapă comună din orașul ucrainean Liman, recent eliberat după patru luni de ocupație rusească. Alți 22 de civili au fost găsiți în morminte individuale în apropiere, iar autoritățile au declarat că printre morți au se află și copii. Criminaliștii spun că majoritatea victimelor par să fi murit în urma bombardamentelor intense din regiune.

Criminaliștii nu au precizat dacă vreunul dintre cadavrele exhumate prezenta semne că ar fi fost executat sau torturat, dar ancheta se află încă în stadii incipiente.

„Am găsit deja mai mult de 50 de cadavre de soldați și civili. Avem un șanț lung sau o groapă comună. Am putea să o numim în alt mod. Găsim aici cadavre și fragmente de cadavre”, a menționat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk.

Orașul a fost eliberat de forțele ucrainene la sfârșitul lunii septembrie, ca parte a unei contraofensive rapide, în cadrul căreia au fost recucerite mari porțiuni din regiunile Harkov, Donețk și Herson.

Mare parte din orașul Lyman a fost complet distrus. Autoritățile ucrainene lucrează acum la refacerea infrastructurii de bază și investighează modul în care civilii au murit în timpul ocupației.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE