Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ucrainenii au recucerit orașul Liman, anexat ilegal de Rusia

Militarii ucraineni au intrat în orașul Liman din estul separatist după ce au încercuit mii de soldați ruși, a anunțat Kievul. Moscova confirmă că forțele sale au părăsit orașul pe care l-au folosit ca centru de aprovizionare în prima linie. Recucerirea orașului este un regres major pentru Moscova, după ce președintele Vladimir Putin a proclamat anexarea regiunii Donețk, unde se află Liman, împreună cu alte trei regiuni.

Controlul orașului nu este asigurat

Rușii au anunțat că s-au retras din orașul Liman, în estul Ucrainei, în fața avansării trupelor ucrainene. Cu toate acestea, există rapoarte că luptele continuă și controlul asupra orașului nu este asigurat.

„Mișcarea ucraineană va continua. Drapelul ucrainean este deja în Liman, regiunea Donețk. Încă se mai duc lupte acolo. Dar nu există nici o urmă de orice pseudo-referendum acolo. Este logic pentru Ucraina. Iar pentru dușman, vor exista din ce în ce mai mulți astfel de <pași greșiți>. Apropo, au început deja să se acuze între ei - caută vinovații, dând vina pe unii generali pentru eșecuri,” a explicat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

„În ciuda pierderilor, având o superioritate semnificativă în forțe și mijloace, inamicul a adus rezerve și a continuat ofensiva în această direcție. Din cauza amenințării cu încercuirea, trupele aliate au fost retrase din așezarea Krasny Liman pe linii mai avantajoase,” a explicat Igor Konașenkov  purtător de cuvânt, Ministerul Apărării de la Moscova.

24 de morți, inclusiv 13 copii

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, care luptă de partea rușilor în estul Ucrainei, este mai puțin subtil. Într-un mesaj pe Telegram, el a acuzat generalii armatei ruse și a cerut utilizarea armelor nucleare tactice, adică acelea care au un efect limitat.

În paralel cu această evoluție pe front, un alt exemplu de brutalitate a armatei ruse îl reprezintă urmările atacului asupra unui convoi civil din orașul Kyrylivka.

Autoritățile ucrainene anunță 24 de morți, inclusiv 13 copii. Ei acuză trupele ruse că au tras asupra lor în timp ce se retrăgeau în fața avansului ucrainean.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE