Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a declarat marţi că livrarea de avioane de luptă Ucrainei nu este o prioritate în acest moment, precizând că acest aspect va fi discutat cu siguranţă, relatează Reuters.
Securizarea spaţiului aerian al Ucrainei este prioritatea, a declarat el la canalul de televiziune german ARD.
"Doar atunci când cerul de deasupra Ucrainei va fi sigur în următoarele trei, patru luni, atunci se poate vorbi de următorii paşi", a afirmat, de asemenea, ministrul german.
Care sunt prioritățile în privința Ucrainei
Chestiunea livrării avioanelor de luptă către Ucraina nu este acum cea mai urgentă, deşi e o discuţie care se poartă între aliaţi, a declarat marţi dimineaţă secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Jens Stoltenberg a oferit acest răspuns când a fost întrebat înainte de o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina dacă pregăteşte o decizie unanimă a NATO privind livrarea de avioane de luptă Ucrainei, după cum a solicitat premierul polonez Mateusz Morawiecki la reuniunea Consiliului European de săptămâna trecută.
"Nevoia urgentă este acum să livrăm ce s-a promis deja, să livrăm vehicule blindate, vehicule de infanterie de luptă, vehicule germane Marder, vehicule americane Bradley, şi bineînţeles, de asemenea, tancuri de luptă, Leopard, şi celelalte tancuri de luptă care au fost promise. Şi vedem că aliaţii îşi intensifică livrările. Avem nevoie de instrucţie, avem nevoie de echipament, avem nevoie de muniţie şi este exact ceea ce furnizează aliaţii şi va reprezenta o chestiune principală la reuniunea de astăzi de la NATO", a declarat el.
El a subliniat că este important ca Aliaţii să se asigure că există muniţie şi toate celelalte lucruri necesare pentru celelalte sisteme deja livrate.
"Aşa că problema avioanelor de luptă nu este cea mai urgentă acum. Dar este o discuţie care se poartă. Aşa cum am spus mai devreme, avem consultări în desfăşurare între aliaţi privind tipurile de sistem pe care trebuie să le livrăm Ucrainei. Acest lucru va continua şi am evoluat. Acest tip de sprijin pe care îl furnizăm Ucrainei s-a schimbat şi a evoluat în timp", a mai spus Stoltenberg.