Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, precizări despre decesele provocate de infecţiile nosocomiale de la spitalele din Târgu Mureș și Cluj-Napoca. Premierul Nicolae Ciucă vrea situația spitalelor din țară până la finalul săptămânii viitoare.
Ministerul Sănătăţii rămâne „pe deplin responsabil şi implicat” pentru controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că pacienţii care au decedat la Târgu Mureş aveau multiple patologii şi spitalizări cu durată mare în secţia de terapie intensive. Rezultatele probelor recoltate de la alţi pacienţii din secţie au fost negative.
Rezultatele probelor recoltate, negative
Ministerul Sănătăţii a fost informat în data de 14 octombrie 2022, despre existenţa unui focar de nosocomiale cu 6 cazuri, din care 5 s-au soldat cu deces.
Cu ocazia vizitei, au fost suspendate internările în secţia ATI, iar intervenţiile chirurgicale au fost sistate şi a început imediat activitatea de curăţenie şi dezinfecţie a secţiei, s-au recoltat probe pentru evaluarea bacteriologică a pacienţilor existenţi în secţie şi a personalului medical.
Totodată, s-a decis ca personalul din întreg spitalul să fie reinstruit cu privire la măsurile de curăţenie şi dezinfecţie, igienă a mâinilor, utilizarea echipamentului de protecţie şi managementului deşeurilor.
„Rezultatele probelor recoltate de la pacienţii din secţia de terapie intensivă au fost negative”, mai menţionează comunicatul.
În legătură cu situaţia de la Cluj-Napoca, Ministerul Sănătăţii precizează că a fost înregistrat un singur deces, la un copil prematur cu multiple probleme medicale şi care a fost infectat cu bacteria Serattia marcensesns.
Premierul vrea situația spitalelor
Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii ca până la finalul săptămânii viitoare să-i prezinte o situaţie privind infecţiile nosocomiale din spitale la nivel naţional.
Nicolae Ciucă, premierul României: „Cer Ministerului Sănătăţii ca, până la finele săptămânii viitoare, să-mi prezinte situaţia şi concluziile concrete, punctual şi la nivel naţional, legate de această problemă a nosocomialelor, care, din păcate, nu este doar o problemă reală, este şi una cu istoric.”