Peste 2.000 de deficiențe au fost descoperite la stațiile GPL care au fost controlate în urma exploziilor produse în Crevedia. Anunțul a fost făcut, duminică, de Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, care a precizat că au fost aplicate, în total, amenzi de peste 1,3 milioane de euro.
"Total deficienţe constatate - 2.150. Total măsuri dispuse - 1.519, din care retragerea autorizaţiei sau avizelor la 11, suspendarea activităţii la 60 şi închiderea activităţii la 12. Total sancţiuni contravenţionale - 1.797, în cuantum de 6.545.307 lei", a spus Raed Arafat.
Încă de la începutul anilor 2000, instalațiile GPL au devenit o prezență obișnuită pentru mașinile românilor. Cererea a crescut odată cu majorarea prețului carburantului, astfel că în țară au apărut tot mai multe stații de distribuție GPL. Explozia de la Crevedia ridică însă noi semne de întrebare cu privire la funcționarea și, mai ales, amplasarea acestor stații. Multe dintre ele sunt în mijlocul orașului, înconjurate de blocuri și case.
La nici 24 de ore distanță de la momentul tragediei de la Crevedia, premierul Marcel Ciolacu a anunțat controale la toate stațiile GPL din țară. Amplasate de multe ori printre blocuri sau pe străzi înguste, acestea trebuie să respecte anumite standarde.
Legea impune ca stațiile GPL să fie amplasate la cel puțin 20 de metri de casele oamenilor și 40 metri de blocuri. Rămâne de văzut câte dintre acestea respectă prevederile în vigoare. Primele controale s-au făcut în Sectorul 5, acolo unde autoritățile au dat amenzi de peste 12.000 lei.
Raed Arafat a prezentat raportul intervenției pompierilor în cazul exploziilor de la Crevedia. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență ceruse o evaluare celor care au coordonat misiunea, după ce în spațiul public au apărut întrebări legate de intervenția pompierilor.