Un bărbat care a condus sub influența substanțelor psihoactive și a alcoolului a spulberat două femei și a lovit nu mai puțin de cinci autoturisme pe strada Unirii din localitatea Popeşti Leordeni, județul Ilfov. Una dintre victime a murit în urma accidentului, a anunțat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov.
Mandat de arestare pentru șoferul băut și drogat care a provocat accidentul mortal din Popești Leordeni
Șoferul care a provocat accidentul mortal în timp ce se afla sub influența alcoolului și a substanțelor interzise a fost arestat pentru 30 de zile.
”În cazul privind accidentul rutier din data de 02 septembrie a.c., produs pe strada Unirii, din localitatea Popești Leordeni, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altei victime, facem precizarea că bărbatul a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, care a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, în cauză fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile,” a anunțat IPJ Ilfov.
Știrea inițială:
"La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii rutieri din Popeşti Leordeni, iar din primele verificări au stabilit faptul că, în urma accidentului rutier, a rezultat rănirea a 2 victime, respectiv 2 femei, în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, însă, ulterior, femeia în vârstă de 56 de ani a decedat", a a anunțat duminică IPJ Ilfov, conform Agerpres.
Șoferul băut și drogat susține că a fost bătut în urma accidentului
Șoferul autoturismului , un bărbat în vârstă de 59 de ani, a fost testat cu etilotestul și acesta avea o alcoolemie de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, individul consumase substanţe psihoactive, spun polițiștii care l-au testat cu aparatul drug test.
De asemenea, bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
După ce a produs accidentul, șoferul susține că a fost bătut de mai multe persoane, până la sosirea echipajelor de Poliție. Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov.
Șoferul prins băut și drogat a fost reținut
În urma probatoriului administrat, poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de bărbatul respectiv, urmând ca în cursul zilei de duminică, acesta să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu cu propuneri vizând măsurile preventive.
Poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor psihice şi lovirea sau alte violenţe.