Apar noi mărturii ale supraviețuitorilor de la festivalul din Israel, de săptămâna trecută, când a început atacul Hamas. Festivalul avea loc în apropiere de Fâșia Gaza și aproape 3 mii de oameni își cumpăraseră bilet.
Anelise Borges, jurnalist Euronews, a obținut mărturia lui Omri, un tânăr care a supraviețuit atacului. El povestește clipele de groază prin care a trecut și cum a trebuit să se îngroape de viu pentru a supraviețui.
Omri Lendler, supraviețuitor: A fost un haos total și un dezastru total. Erau cadavre peste tot, cadavre cu gloanțe, cadavre cu cuțite în ele, cadavre arse, mașini pline de găuri de gloanțe.
Festivalul de muzică Supernova a început ca „o călătorie a unității și a iubirii”
Însă s-a sfârșit prin a fi unul din cele mai sângeroase atacuri ale teroriștilor Hamas asupra Israelului.
Omri Lendler, supraviețuitor: În jurul orei 6 dimineața, am auzit rachetele deasupra capetelor noastre, eram destul de speriați, nu știam ce se întâmplă, eram conștienți că suntem foarte aproape de Fâșia Gaza. Am auzit sistemul antirachetă Iron Dome care le intercepta. Au oprit muzica și au spus tuturor să părăsească festivalul.
După ce a încercat să fugă cu mașina în mai multe direcții, Omri a decis să se îngroape pentru a-și salva viața.
Omri Lendler, supraviețuitor: Am văzut acel loc și m-am gândit că m-aș putea ascunde. Am început să sap o groapă și am încercat să o fac cât de adâncă am putut. Am auzit țipete în arabă și, la aproximativ 10 minute după aceea, am auzit sunetul frunzelor, care se rupeau sub cizmele cuiva. Și sunetul unei mâini care mișca crengile de lângă mine. Și am fost sigur că urma să fiu împușcat în cap. Am închis ochii și am mulțumit familiei mele pentru viața extraordinară pe care o aveam.
Omri a supraviețuit, dar mulți din prietenii săi sunt încă de negăsit.
Omri Lendler, supraviețuitor: Am patru prieteni dispăruți și acum că Alan a fost declarat mort, mai am trei prieteni dispăruți. Sincer, nu cred că situația este prea bună. Poate că nu le-au fost identificate cadavrele, poate că sunt ostatici în Fâșia Gaza. Nici nu vreau să mă gândesc la cum sunt tratați, dacă au fost răpiți. Acest lucru afectează fiecare casă din Israel. Toata lumea cunoaște pe cineva care a fost rănit, ucis sau răpit.
Sunt trist pentru fiecare civil care a fost prins în această situație din ambele părți, dar cred că este important să înțelegem că au trecut la ofensivă, dacă ei decid, ei controlează Gaza, există un guvern în Gaza, ei conduc Gaza. Dacă au decis din proprie inițiativă să se infiltreze pe teritoriul Israelului și să ucidă civili nevinovați, ar trebui să se aștepte la o ripostă foarte, foarte grea și severă și, în opinia mea, sângele cetățenilor lor este pe mâinile lor.