Guvernul olandez va asigura interimatul până când vor fi organizate noi alegeri. Executivul condus de Mark Rutte a căzut vineri, după ce două dintre cele patru partide din coaliție au refuzat să susțină politica de migrație a premierului. Rutte susținea că familiile refugiaților de război ar trebui să aștepte doi ani pentru a fi reunite.
Cel mai longeviv premier al Țărilor de Jos
Prim-ministrul olandez s-a întâlnit cu regele pentru a-i prezenta demisia guvernului său de coaliție. Astfel s-a deschis calea unor alegeri generale în Țările de Jos la sfârșitul acestui an. Regele Willem-Alexander s-a întors în țară din Grecia, unde își petrecea vacanța cu familia, pentru a se întâlni cu Rutte.
Bren, locuitor din Haga: ”Da, sunt foarte fericit să aud că a căzut guvernul, pentru că nu sunt prea mulțumit de cum a gestionat lucrurile și de deciziile pe care le-a luat în ultimii ani.”
Johan, locuitor: ”Nu este bine pentru societatea olandeză, poporul olandez. Avem nevoie de stabilitate în această perioadă, mai ales cu situația economică actuală și, desigur, cu situația din Ucraina.”
Rutte, în vârstă de 56 de ani, se află la putere din 2010 și este cel mai longeviv premier al Țărilor de Jos. El a spus că ar dori să candideze pentru un al cincilea mandat, dar se va consulta cu partidul înainte de a lua decizia finală. Următorul pas va fi dizolvarea parlamentului, dar mai întâi va avea loc o dezbatere despre demisia guvernului în camera inferioară, planificată pentru luni. După dizolvarea parlamentului, vor avea loc alegeri, cel mai probabil în noiembrie.