Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Marcel Ciolacu: Limitarea plăţilor cash nu a fost o propunere politică. Avem cea mai mare evaziune din Europa

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că măsurile privind limitarea plăţilor cash vor fi analizate în continuare în aşa fel încât lumea să nu fie afectată şi a precizat că acestea au fost luate ca urmare a unor propuneri venite din partea unei echipe tehnice de la ANAF, în vederea combaterii evaziunii fiscale şi nu a fost o propunere politică, transmite Agerpres.

"Mi s-ar fi părut jenant ca eu, prim-ministru, să ies şi să critic propunerile unor experţi de la ANAF, nu a fost o propunere politică. Avem cea mai mare evaziune din Europa. Vorbim despre ea, dar nu vrem să luăm nicio măsură. Ministrul de Finanţe a venit şi a spus: 'echipa tehnică de la ANAF a venit cu aceste propuneri'. În acel moment, în coaliţie nu am văzut nicio voce. Cu adevărat, ştiţi la fel de bine ca şi mine, dar la fel de bine ca şi mine trebuie să ne hotărâm ce vrem să facem cu România.

Dacă vreţi ca nimeni să nu ia nicio măsură, doar să vorbim în continuare de cea mai mare evaziune din Europa... Cu alte cuvinte, sunt lucruri îndreptăţite care au apărut în spaţiul public şi trebuie gândite şi analizate, dar prioritatea mea este combaterea evaziunii fiscale. Vom vedea după discuţia cu băncile, de asta am discuţia la ora 17.00, să avem o perspectivă împreună", a declarat Ciolacu.

Premierul a fost întrebat, luni, dacă se va renunţa la plafoanele anunţate.

"Este prima întâlnire cu băncile, pe urmă o să am întâlnirea cu IMM-urile. Nu e vorba de renunţare, este vorba să nu fie lumea afectată. Nu ştiu dacă modificarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Este o problemă la micii întreprinzători, cu plăţile cash, să nu se facă cozi interminabile la bancă, cred că nimeni nu-şi doreşte acest lucru, de asta vreau să stau de vorbă şi cu IMM-urile. Şi cred că pe grupe de produse, adică electrocasnice, lucruri necesare în gospodărie, să nu îngreunăm viaţa oamenilor", a declarat Marcel Ciolacu, luni, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Social Democrat.

Din 11 noiembrie, românii vor avea de respectat noi plafoane, când vine vorba de sumele cash. De exemplu, o companie care are de făcut o plată nu va putea depăși valoarea de 1.000 de lei în numerar. Iar dacă face cumpărături la un magazin de tip cash&carry, cel mult 2.000 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE