Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Alte două posibile zone în care s-ar fi găsit resturi de dronă rusească în apropiere de Periprava

Ministerul Apărării a anunțat joi că a descoperit în apropierea localității Plauru din Tulcea ”resturi de la o dronă de proveniență rusească”. În schimb, Armata ucraineană și localnicii susțin că trei astfel de aparate de zbor fără pilot s-au prăbușit pe teritoriul României.

26/07/2024 , 15:19

Alte două posibile zone din Periprava în care s-ar fi găsit resturi de dronă

Ministerul Apărării a anunțat vineri că anchetatorii au primit indicii în ultimele 24 de ore despre două posibile zone din apropierea localității Periprava din Tulcea unde s-ar fi descoperit resturi de drone rusești căzute pe teritoriul României.

”În ultimele 24 de ore, s-au primit indicii cu privire la două posibile noi zone de incidență, aflate pe malul românesc al Dunării, în proximitatea localității Periprava. Aceste locații vor fi investigate, conform procedurilor, în perioada imediat următoare.

Au fost și indicii care nu s-au confirmat, cum ar fi zona Niculițel, despre care au existat referiri în spațiul public în ceea ce privește posibile căderi de fragmente de drone. Cercetările efectuate în această zonă nu au indicat fragmente căzute”, se arată într-un comunicat al MApN.

De asemenea, investigațiile echipelor formate din specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, continuă în apropierea localității Plauru, în posibilele zone de incidență rămase de cercetat.

MApn condamnă atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina

”Facem precizarea că toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură.

Forțele și mijloacele sunt angajate în cercetări pe o arie extinsă, din proximitatea infrastructurii ucrainene din porturile vizate de atacurile masive din ultimele zile, astfel încât să fie acoperite toate zonele în care ar exista posibilitatea căderii unor fragmente de drone.

Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, au mai precizat reprezentanții Ministerului Apărării.

25/07/2024 , 22:24

Operațiunea de căutare a resturilor de drone în județul Tulcea. Ultimele detalii de la MApN

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale (MApN), Constantin Spînu, a furnizat informații recente pentru Euronews România despre operațiunile în desfășurare pentru localizarea resturilor de drone căzute pe teritoriul României.

Am identificat trei posibile zone de impact în proximitatea localității Plauru, județul Tulcea. Într-una dintre aceste locații, am finalizat investigațiile, unde am găsit resturi ale unei drone de proveniență rusească, posibil de tip Gheran 1 sau Gheran 2. Analizele ulterioare vor stabili cu exactitate tipul dronei. Cercetările continuă pentru acoperirea întregii zone și sunt în desfășurare în afara localității Plauru”, a declarat Spînu.

Misiuni de supraveghere nocturne

Conform declarațiilor oficialului, misiunile de supraveghere sunt active non-stop. ”Există un serviciu de luptă poliție aeriană care monitorizează continuu prin mijloace radar și este pregătit să intervină în orice moment. În caz de încălcare a spațiului aerian, sunt activate și aeronavele de vânătoare”, a precizat Spînu.

Recent, două aeronave F-16 au fost decolate de pe baza aeriană de la Vorcea, iar în noaptea precedentă, aeronavele F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze, dislocate la Kogălniceanu, au fost puse în alertă.

”Aceste operațiuni sunt coordonate sub autoritatea NATO, noi fiind arondați la Comandamentul Operațional Aerian de la Torrejon”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MApN.

România are o frontieră de 650 de km cu Ucraina şi în ultimul an a raportat de mai multe ori prezenţa unor fragmente de drone ruse pe teritoriul său.

Rusia a atacat infrastructura din sudul regiunii Odesa şi din centrul Ucrainei, a anunţat şeful Forţelor aeriene ucrainene.

Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, a spus că două persoane au fost rănite atunci când resturi de drone au lovit o casă din districtul Izmail.

Traiectoria dronei și informații de la Forțele Aeriene ucrainene

Referitor la traiectoria dronelor, Spînu a menționat informațiile primite de la Forțele Aeriene Ucrainiene, care au semnalat pierderea contactului cu trei drone atunci când acestea au pătruns în spațiul aerian românesc.

„Monitorizăm cu atenție aceste situații complexe și, deși semnalele radar sunt avansate, nu întotdeauna confirmă realitatea de pe teren. De aceea, cercetările noastre sunt esențiale pentru a corela datele radar cu observațiile directe”, a explicat Spînu.

Spînu a subliniat că, la altitudini mici, sub 100-150 de metri, radarele performante întâmpină dificultăți în a furniza informații precise.

Este o provocare tehnică să monitorizăm astfel de obiecte la aceste altitudini, iar radarele noastre, deși performante, nu pot întotdeauna să confirme toate semnalele”, a concluzionat Constantin Spînu.

25/07/2024 , 21:17

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei la Bucureşti, convocat la MAE

Însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost convocat, joi, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în contextul descoperirii unor fragmente de dronă de provenienţă rusă, în România, transmite MAE.

"Reprezentantul MAE a transmis protestul ferm al autorităţilor române şi a condamnat atacurile repetate ale forţelor ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, solicitând încetarea imediată a acestora. A reamintit că ţintirea obiectivelor civile reprezintă crime de război. A subliniat caracterul iresponsabil al loviturilor militare, inclusiv în imediata proximitate a frontierei României, care pun în pericol securitatea naţională. Pe un plan mai larg, a evidenţiat responsabilitatea exclusivă care revine Federaţiei Ruse, ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei, pentru deteriorarea gravă a mediului de securitate la Marea Neagră", arată ministerul român.

Resturi de dronă de provenienţă rusească au fost găsite în apropierea localităţii Plauru, după atacurile din noaptea de marţi spre miercuri asupra infrastructurii civile şi portuare din Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a transmis, joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Investigaţiile realizate de specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI au început miercuri.

"Până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură", a afirmat MApN.

25/07/2024 , 19:02

NATO: Nu sunt indicii că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România dovedesc un atac intenţionat

Alianța Nord-Atlantică a anunțat joi că nu are dovezi care să sugereze că resturile de drone de origine rusească găsite în România indică un atac deliberat asupra teritoriului NATO. Totuși, a subliniat că astfel de acțiuni sunt "iresponsabile și potențial periculoase", a relatat agenția de presă Reuters.

”Deşi NATO nu are nicio informaţie care să indice vreun atac intenţionat al Rusiei împotriva teritoriului aliat, aceste acte sunt iresponsabile şi potenţial periculoase”, a declarat un purtător de cuvânt al Alianţei într-un comunicat.

Investigaţiile realizate de specialişti din cadrul MApN, SRI şi MAI au început miercuri.

"Până la acest moment, la prima dintre cele trei locaţii identificate ca posibile zone de incidenţă, din proximitatea localităţii Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2. Cercetările vor continua şi astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locaţiile identificate drept posibile zone de incidenţă se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură", a afirmat MApN. 

25/07/2024 , 13:34

Alte două posibile zone în care ar fi văzut drone, investigate de MApN, MAI și SRI

Zona în care au fost descoperite resturile de dronă nu este una locuită, iar o echipă de specialiști face cercetări în ”alte două posibile zone de impact”, a explicat Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, la Euronews România.

Resturile de dronă proveniență rusească au fost găsite în zonele pe care anchetatorii le-au verificat miercuri, în urma atacurile lansate de militarii ruși asupra Ucrainei, în noaptea de marți spre miercuri.

”Cercetările vizează zonele care posibil ar fi fost afectate în ambele situații - și noaptea această și noaptea trecută. Într-o zonă de frontieră, așa cum este cea din județul Tulcea, unde se întâmplă de două nopți consecutive atacuri asupra infrastructurii porturare ucrainene aflate la câteva sute de metri de frontiera cu România, posibilitățile de reacție sunt limitate de condițiile exacte din teren.

Vorbim despre fragmente de drone care cad pe teritoriul național ca urmare a faptului că ele sunt distruse de apărarea antiaeriană ucraineană.

Niciuna dintre locațiile pe care le cercetăm acum nu se află în arii locuite. Nu a fost afectată infrastructura. Toate aceste zone trebuie cercetate. Noi vom continua investigațiile.

Sunt încă alte două posibile zone de impact pe care le vom investiga împreună cu specialiștii din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații”, a afirmat Constantin Spînu.

Reprezentantul MApN a mai precizat că, din cauza condițiilor de vreme de miercuri, anchetatorii nu au putut încheia ”investigațiile la toate cele trei locații identificate ca posibile zone de impact”.

”De fiecare dată când sesizăm că se pregătesc astfel de atacuri pe infrastructura civilă - pentru că vedem din timp situația aeriană care arată acest lucru, Ministerul Apărării identifică măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național.

În astfel de situații când se constată iminența unui atac în proximitatea frontierei, pe teritoriul vecin, noi intensificăm aceste măsuri”, a mai spus Spînu.

25/07/2024 , 13:18

Șeful Statului Major al Apărării: ”O cercetare este în desfășurare”

Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: ”Este o cercetare a Ministerului Apărării Naționale în desfășurare. În momentul în care vom avea rezultatele corespunzătoare, o să dăm un comunicat de presă. Nu aș vrea să comentez ce a publicat o anumită... ”

Întrebat ce se întâmplă după ce au fost găsite fragmentele de dronă, Gheroghiță a precizat: ”Ele sunt analizate. Dacă se găsesc fragmente, trebuie să știm proveninența acestora, din punct de vedere chimic, din punct de vedere spectral. Sunt foarte multe teste care trebuie făcute astfel încât să ne asigurăm că nu există niciun pericol pentru populație, nici pentru mediu. Se caută în continuare”.

25/07/2024 , 13:05

Luminița Odobescu, ministrul de Externe: ”România condamnă ferm aceste acțiuni iresponsabile”

Luminița Odobescu, ministrul de Externe, a declarat că Rusia a lansat ”noi atacuri odioase” împotriva infrastructurii civile ucrainene și că aliații României au fost informați că pe teritoriul țării noastre au fost descoperite resturi de drone rusești.

”Noi atacuri odioase au fost comise de Rusia împotriva infrastructurii civile ucrainene. Au fost găsite resturi pe teritoriul României. Am informat și ne coordonăm cu aliații noștri pe această temă. România condamnă ferm aceste acțiuni iresponsabile”, a scris Luminița Odobescu, pe X.

MApN a venit cu aceste precizări în contextul în care ”forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în noaptea de 24 spre 25 iulie, în proximitatea frontierei cu România”

”Ca urmare a acestei situații, Ministerul Apărării Naționale a intensificat măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. Începând cu ora 1.32, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3.25.

De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea. Ca urmare, a fost transmis, în jurul orei 1.20, un mesaj RO-Alert, iar la ora 2.13 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate”, a transmis Ministerul Apărării.

Resturi de la o singură dronă, descoperite în zona Plauru de anchetatori

”Echipe ale Ministerului Apărării Naționale execută, la acest moment, cercetări în teren, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul național, ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene în ultimele două nopți.

Menționăm că, în ceea ce privește investigațiile începute ieri, 24 iulie, de către specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI, până la acest moment, la prima dintre cele trei locații identificate ca posibile zone de incidență, din proximitatea localității Plauru, jud. Tulcea, au fost identificate resturi de la o dronă de proveniență rusească de tip Geran 1/2.

Cercetările vor continua și astăzi, pentru acoperirea întregii zone. Facem precizarea că toate locațiile identificate drept posibile zone de incidență se află în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură”, notează sursa citată.

După alerta aeriană din noaptea de marți spre miercuri, a mai urmat una a doua zi, tot în județul Tulcea, în urma unui atac rusesc cu drone asupra Ucrainei.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că ”în cursul nopții, trei drone au trecut granița cu România și localizarea a fost pierdută. Un total de 25 de UAV-uri de atac au fost doborâte pe cer în noaptea de 25 iulie. Apărarea aeriană a acționat în regiunile Odessa, Kherson, Mykolayiv, Kiev, Sumy, Zhytomyr și Cherkasy."

Mai multe drone rusești au căzut în județul Tulcea

Cinci drone rusești au căzut pe teritoriul României, din septembrie până în decembrie 2023. Rămășițele a trei dintre acestea au fost găsite în zona localității Plauru. Celelalte au căzut tot în județul Tulcea, însă în apropiere de localitățile Nufăru și Grindu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE