Un cetăţean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar care a avut loc în Grecia, în localitatea Tempe, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit sursei citate, autorităţile elene competente au notificat Consulatul General al României la Salonic că un cetăţean român a fost identificat printre persoanele decedate în urma accidentului feroviar din noaptea de 28 februarie spre 1 martie a.c.
În acest context, reprezentantul oficiului consular român a informat de urgenţă familia persoanei decedate, cu care se afla deja în contact direct, ca urmare a semnalării dispariţiei persoanei în cauză, fiind puse la dispoziţie informaţii cu privire la procedura de eliberare a certificatului de deces românesc şi a celorlalte documente necesare repatrierii trupului neînsufleţit în România. Repatrierea trupului neînsufleţit se va realiza după finalizarea, de către autorităţile elene, a tuturor procedurilor specifice în astfel de situaţii deosebite, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Accidentul feroviar din Grecia a provocat proteste
Consulatul General al României la Salonic continuă dialogul cu autorităţile locale şi cu familia cetăţeanului român şi va asigura asistenţa şi protecţia consulară necesare, conform competenţelor legale.
Potrivit unui comunicat al MAE din 2 martie, Consulatul General al României la Salonic a fost notificat, prin intermediul telefonului de urgenţă, de către o persoană din comunitatea românească din Republica Elenă, cu privire la posibila dispariţie a unui cetăţean român, despre care se presupunea că ar fi una dintre victimele accidentului feroviar.
Autoritățile elene au anunțat că 57 de oameni au murit, iar cel puțin 72 au fost răniți, după ce un tren ce transporta sute de pasageri s-a ciocnit cu mare viteză de un marfar ce venea din sens opus în apropierea orașului Tempe. Accidentul feroviar din Grecia a provocat proteste. În Atena, oamenii au aruncat cu pietre și petarde în sediul operatorului feroviar.