Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Lupte PSD-PNL pentru voturi în Parlament. Proiecte cu miză electorală, prilej de contre și șantaj între partenerii de coaliție

Comasarea alegerilor nu reprezintă singurul motiv de discordie între partenerii PSD-PNL. Jocurile de noroc, combaterea drogurilor, impozitarea sau nu a pensiilor și a Pilonului 2 constituie în prezent tot atâtea teme de dezacord între cei care și-ar dori comasare și liste comune la alegerile din acest an. Fiecare partid de guvernare caută să-și impună proiectele cu impact electoral pe agenda coaliției. Și condiționează votul pentru inițiativele celuilalt de trecerea mai întâi a propriilor proiecte de camera decizională.

Când vine vorba de priorități legislative ce trebuie adoptate înainte de primul test electoral, PSD și PNL sunt pe aceeași lungime de undă doar pe un subiect: cel al proiectelor ce țin de jaloanele din PNRR. Pe teme fierbinți cu priză la public, cei doi parteneri de guvernare sunt însă concurenți.

Gabriel Andronache, liderul deputaților PNL: ”Chestiunea legată de neimpozitarea pensiilor până la pragul de 3.000 de lei, eliminarea dublei impuneri asupra activelor sau acumulărilor dn pilonul 2 de pensii. Vorbim însă și despre cele trei legi liberale care se referă la combaterea traficului de droguri, eliminarea publicității la jocurile de noroc.

Sunt priorități importante. Ne vom adresa cu prioritate colegilor de coaliție, după care vom încerca să convingem și alte grupuri parlamentare”.

Social-democrații nu văd de ce și-ar da votul pe proiectul PNL privind publicitatea în domeniul jocurilor de noroc. Invocă și lipsa de discuții și de acord politic în coaliție pe propunerile liberale privind pensiile.

Alfred Simonis (PSD), președintele Camerei Deputaților: ”Comentez ce se discută la ședințele coaliției și cei din PNL nu au susținut un astfel de demers.

Aţi văzut decizia politică a PSD, de a adopta în această sesiune, să spunem până la finalul lunii februarie, legea care reglementează foarte bine activitatea ‘păcănelelor’, a jocurilor de noroc. Dacă le interzicem, nu mai face nimeni publicitate la ceva ce este interzis. Şmecheria să facem înainte cu interzicerea publicităţii şi să acoperim cumva mediatic legea prin care practic închidem ‘păcănelele’ nu ţine la noi”.

Dacă PSD și PNL nu vor reuși să se înțeleagă pe aceste proiecte, singura alternativă pe care o au este apelul la voturile parlamentarilor din Opoziție. Conducerea USR a dat deja semn că este dispusă la negocieri.

Cătălin Drulă, președintele USR: ”Avem proiect referitor la TVA-ul de la carburanți, la reducere, sau la acea ridicolă impozitare a banilor din concediul medical. Ne preocupă reformele din PNRR și să eliminăm pensiile speciale pentru primari.

Acest flagel social al păcănelelor și pariurilor sportive. Avem și proiecte pe mediu, pe sănătate și educație. Acestea sunt prioritățile reale”.

Deocamdată, prioritățile legislative anunțate bat pasul pe loc. Energiile sunt consumate pe altă temă spinoasă. Potrivit unor surse parlamentare, niciun proiect nu va ajunge la adoptare și promulgare decât după ce PSD și PNL vor conveni și finaliza negocierile pe eventualele liste comune de candidați și pe comasarea alegerilor din acest an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE