Proiectul de lege privind fugarii a fost adoptat de Camera Deputaților. Astfel, persoanele condamnate definitiv și care nu se predau în 7 zile de la pronunțarea sentinței primesc în plus până la 3 ani de pușcărie.
Camera Deputaților este for decizional. Au votat "pentru" 230 de deputați, trei "împotrivă.
Pedepse mai mari pentru fugari
Această modificare a Codului penal urmăreşte înăsprirea pedepselor pentru sustragerea de la executarea unor pedepse privative de libertate, care este asimilată evadării dacă persoana condamnată nu se prezintă la organul de Poliţie în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea instanţei.
Ce prevede legea fugarilor
"Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deţinere;
c) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii. Se consideră evadare şi fapta persoanei condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei", prevede proiectul de lege.
Legea fugarilor nu se aplică și în cazul Cherecheș
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat miercuri că lui Cătălin Cherecheş nu i se va aplica pedeapsa prevăzută în "Legea fugarilor".
Alina Gorghiu, ministrul Justiției: "Prinderea fugarului Cătălin Cherecheş reprezintă un semnal clar că nu avem sau nu mai există acest refugiu pentru cei care încearcă să scape de răspundere. Coroborat cu legea care astăzi a fost adoptată ('Legea fugarilor', n.r.), consider că este un semnal foarte bun pentru sistemul judiciar din România. Vă fac o precizare. Dat fiind faptul că legea a fost adoptată astăzi de Parlament şi dat fiind faptul că persoana care a fugit din ţară a fost prinsă, nu i se mai aplică pedeapsa. A fost prins de organul de poliţie înainte de intrarea în vigoare a acestei legi. Deci, nu i se mai poate aplica, pentru că infracţiunea asimilată celei de evadare s-a epuizat în momentul în care autorităţile din Germania l-au prins. Dacă legea era în vigoare la momentul în care el încă se sustrăgea şi în termen de şapte zile nu s-ar fi predat, ar fi răspuns şi cu privire la infracţiunea asimilată nou introdusă în lege"