Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Italia nu va mai utiliza prețul european de referință la gaze în calculul facturilor. Începând din octombrie, facturile vor fi calculate cu prețul prevăzut în contractele de gaze din Italia, a anunțat Autoritatea de reglementare în energie italiană.

Surse alternative de aprovizionare

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, care sunt stabilite la hub-ul din Amsterdam, s-au dublat în 2022, arată analiștii Financial Times. Pe acest fond, autorităţile italiene au anunţat mai multe modificări în modul de calcul al facturilor consumatorilor. Începând din octombrie, facturile nu vor mai fi calculate pe baza preţului european de referinţă la gaze, care este stabilit la hub-ul din Olanda, ci vor fi legate în schimb de preţul prevăzut în contractele de gaze din Italia.

Numeroase state europene, între care și Italia, au mai multe surse alternative de aprovizionare decât Rusia, cum ar fi livrările din Algeria. În urmă cu o săptămână, statele UE au aprobat planul propus de Comisia Europeană pentru reducerea consumului de gaze naturale în UE.

Planul, care este voluntar, cuprinde reducerea voluntară cu 15% a consumului de gaze între luna august și martie anul viitor. Ungaria a anunţat deja că va interzice exporturile de energie, în majoritatea cazurilor, în cadrul „stării de urgență energetică” și în același timp intenționează să își asigure volume suplimentare de gaze din Rusia.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE