Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat luni a avertizat asupra unei escaladări a crizei energetice din cauza disputei cu Moscova, pe fondul sancţiunilor adoptate din cauza invaziei ruse din Ucraina, relatează DPA.
„Întrucât Rusia a suspendat deja parţial sau integral aprovizionarea cu gaz către 12 state membre UE, trebuie să ne pregătim cu toţii pentru situaţia cea mai rea", a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu pentru ziarul spaniol El Mundo.
Rusia a suspendat recent livrările de gaz către mai multe state UE
Rusia a suspendat recent livrările de gaz către mai multe state UE, între care Polonia, Bulgaria şi, sâmbătă, către Letonia, pentru refuzul lor de a plăti în ruble pentru aceste livrări.
Exigenţele de plată în ruble sunt legate de tentativele Kremlinului a de a uşura impactul sancţiunilor occidentale asupra Rusiei din cauza invadării Ucrainei.
Rusia a diminuat şi livrările către Germania, principala putere economică a UE, din cauza unor aşa-zise lucrări de mentenanţă, gest perceput drept o replică la sancţiunile occidentale.
Plan de urgenţă pentru această iarnă
Preocupările tot mai mari privind criza energetică au determinat blocul comunitar să convină săptămâna trecută asupra unui plan de urgenţă pentru această iarnă. Aceste măsuri „ne vor ajuta să ne satisfacem nevoile de aprovizionare pentru iarnă", a spus Ursula von der Leyen.
„În doar o săptămână, UE a convenit să facă un pas decisiv şi fără precedent pentru a contracara ameninţarea lui (Vladimir) Putin de a tăia complet aprovizionarea cu gaz", a spus ea, referindu-se la preşedintele rus.
Spania, la fel ca alte state UE, s-a opus iniţial planului de urgenţă, dar în cele din urmă l-a aprobat după ce şi-a asigurat unele concesii.
Von der Leyen, care a răspuns pe e-mail întrebărilor El Mundo, a salutat decizia guvernului spaniol.
„Încă o dată, aici este vorba despre solidaritate europeană", a afirmat ea.