Irlanda, Spania şi alte două state membre ale Uniunii Europene iau în considerare să recunoască statul palestinian pe 21 mai, potrivit unei relatări a canalului irlandez RTE News, relatează Reuters.
RTE News a relatat miercuri seară că s-au intensificat contactele între Irlanda, Spania, Slovenia şi Malta în vederea recunoaşterii comune de către cele patru ţări a unui stat palestinian.
Potrivit sursei citate, ţările în cauză sunt în aşteptarea unui vot al Adunării Generale a ONU de pe 10 mai care ar putea duce la desemnarea Palestinei ca membru cu drepturi depline al ON
Într-o declaraţie comună de pe 22 martie, Spania, Irlanda, Malta şi Slovenia au anunţat că au căzut de acord să facă primii paşi spre recunoaşterea statului palestinian.
Spania şi Irlanda susţin drepturile palestinienilor
Spania şi Irlanda susţin de multă vreme drepturile palestinienilor. Eforturile lor s-a intensificat în contextul bilanţului în creştere al ofensivei israeliene în Fâşia Gaza pentru eliminarea Hamas şi al apelurilor la nivel global la un armistiţiu şi la identificarea unei soluţii durabile pentru pacea în regiune, notează Reuters.
Din 1988, 139 dintre cele 193 de membre ONU au recunoscut statul palestinian.
Israelul susţine că planul celor patru ţări reprezintă un "premiu pentru terorism" care va reduce şansele unei soluţii negociate la conflictul din Fâşia Gaza.