100 de iranieni stabiliți în România au protestat în fața ambasadei Iranului din București. Astfel de manifestații au loc în toată lumea, după ce o tânără din Teheran a murit în arestul „Poliției moralității”. Protestatarii cer schimbarea regimului islamist din Iran. 76 de oameni și-au pierdut viața în urma acestor proteste.
Protestele din Iran au avut ecou și în România
Liderul protestatarilor - Ne-am adunat aici în semn de solidaritate cu iranienii din țară, care definesc ce înseamnă să fii curajos, ce înseamnă să-ți iubești țara. Zilnic, când ies pe stradă cu mâinile goale, ei știu că nu există nicio garanție că se vor întoarce acasă seara.
Mahsa Amini a murit în urmă cu două săptămâni, în capitala Iranului, la câteva zile după ce a fost ridicată de pe stradă de polițiști. Martorii susțin că ea a fost arestată pentru că nu respecta întocmai portul hijabului, vălul islamic.
Ce au spus manifestanții
„Cred că prin protestele astea încercăm să ne arătăm susținerea față de oamenii de acolo, care își riscă viața la propriu ca să schimbe ceva.”
„Sentimentele sunt copleșitoare. Sunt copii care sunt bătuți, omorâți și se folosesc arme de război.”
„Hijabul este doar un lucru pentru care noi protestăm, vrem să dăm jos dictatorii și să ajungem la libertate.”
„Genul acesta de atrocități, ce i s-a întâmplat Mahsei Amini, se întâmplă în fiecare zi. Se întâmplă non stop, se întâmplă de 43 de ani.”
Zeci de iranieni au murit la proteste în 80 de orașe și sute de oameni au fost arestați, până acum. Președintele iranian Ebrahim Raisi le-a transmis forțelor de ordine să "acţioneze ferm împotriva protestatarilor".