Cel puţin 15 susţinători ai liderului şiit Moqtada Sadr au fost ucişi luni în Zona Verde din Bagdad, teatrul unor violenţe, de la anunţarea de către liderul şiit a „retragerii sale definitive” din politică, potrivit unui nou bilanţ furnizat de surse medicale, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Anunțul influentului cleric șiit că se retrage din politică a declanșat revolta adepților săi, care au invadat palatul guvernamental.
În timpul nopții, s-au auzit explozii și focuri de mitralieră în jurul Zonei Verzi, unde se află sediul guvernului irakian și ambasadele străine. Decizia clericului vine în urma eșecului partidelor șiite de a reforma un sistem politic corupt și decadent.
Începând din 2003, grupările irakiene s-au angajat în conflicte care au culminat cu cele mai recente violențe.
Aproximativ 350 de manifestanţi au fost, de asemenea, răniţi - unii împuşcaţi, alţii prin inhalarea de gaze lacrimogene - în haosul care a zguduit Zona Verde.
Lider deopotrivă influent şi imprevizibil, Moqtada al-Sadr şi-a anunţat luni „retragerea definitivă” din politică. Acest cleric este o personalitate ce poate atât să agraveze criza, cât şi să scoată ţara din impas, întrucât aura sa politică şi religioasă are o puternică influenţă asupra comunităţii şiite, majoritară în Irak.
Moqtada al-Sadr a câștigat alegerile parlamentare de anul trecut, dar s-a retras din legislativ pentru că nu a reușit să formeze un guvern care să-i excludă pe rivalii săi spijiniți de Iran.